Cine sunt Ogaru' şi Ioji Barani, interlopii care au revoltat România după ce au ucis o capră neagră în Pietrosu Rodnei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre bărbaţii care au omorât o capră neagră în Parcul Naţional Munţii Rodnei în luna iunie, stârnind revoltă în spaţiul virtual, este specializat în retrocedări dubioase de păduri şi a făcut parte dintr-un clan care a furat 30 de utilaje din spaţiul comunitar, în valoare de 2 milioane de euro.

În data de 19 iunie, în zona Lacului Iezer din Parcul Naţional Munţii Rodnei, mai mulţi indivizi au omorât sub ochii turiştilor din zonă o capră neagră, după care au luat trupul acesteia şi s-au făcut nevăzuţi. 

Incidentul a fost surprins cu aparatul foto de turiştii din zonă. Imaginile au fost mai apoi făcute publice de jurnalistul Dan Păvăloiu, care, într-o postare pe site-ul său, spune că turiştii au fost avertizaţi de braconieri să nu facă poze. 

„În jurul orei 20.00, la Iezer, sub Pietrosu Rodnei, a fost împuşcat un exemplar de capră neagră în plin sezon de prohibiţie. Fapta s-a întâmplat sub ochii unui grup de turişti stupefiaţi, ceea ce denotă faptul că braconierii sunt obişnuiţi să-şi facă mendrele în zonă fără a fi pedepsiţi de autorităţi. Turiştii, 5 fete şi 4 băieţi, au fost avertizaţi de braconieri să nu cumva să facă poze, dar au reuşit pe ascuns câteva instantanee. De asemenea, sunt de acord să depună mărturie. De altfel, infractorii s-au bucurat de complicitatea celor de la staţia meteo, unde şi-au lăsat maşinile de teren (2 Nissan şi un Jeep)”, a comentantat Dan Dan Păvăloiu pe site-ul personal. 

După o lună şi jumătate, poliţia a reuşit să dea de urma braconierilor. În 2 august, poliţia maramureşeană a efectuat 9 percheziţii domiciliare în oraşul Borşa şi localitatea Moisei din Maramureş, acţiune la care au participat 63 de poliţişti. O zi mai târziu, doi indivizi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi mai apoi arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

image

Foto: Dan Păvăloiu

Într-un comunicat remis în data de 4 august, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş a făcut cunoscut şi numele celor doi indivizi. 

„Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpaţilor Timiş Ioan, zis „Ogaru” şi Danci Iosif, zis „Ioji Barani”, pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi braconaj. (…) Probatoriul administrat în cauză a relevant faptul că, în data de 19.06.2016, aceştia, în timp ce se aflau în zona lacului „Iezer” din Parcul Naţional Munţii Rodnei, de pe raza oraşului B.,au recoltat fără drept, prin împuşcare cu armă letală, un exemplar de interes cinegetic din specia capră neagră”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.

Ogaru, membru al unei bande de hoţi

Dacă despre Iosif Danci, zis Ioji Barani, nu se ştie mare lucru, Ioan Timiş, zis Ogaru, a mai fost implicat în scandaluri răsunătoare. Potrivit presei naţionale şi locale, în 2011, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au trimis în judecată 16 persoane.

image

În anul 2009, gruparea furase 30 de utilaje în valoare de 2 milioane de euro din Belgia, Italia, Franţa, Cehia, Marea Britanie şi Olanda. Utilajele erau sustrase pe timp de noapte, aduse în România şi vândute. Printre cei care se ocupau cu acest „business” înfloritor se număra şi Ioan Timiş zis Ogaru, care a şi fost trimis în judecată pentru constituire de grup infracţional organiza şi furt calificat cu consecinţe deosebit de grave. 

Tot presa naţională atrăgea atenţia asupra faptului că Ioan Timiş, zis Ogaru, alături de rudele sale puneau mâna pe suprafeţe importante de pădure. Totul se întâmpla, se pare, cu complicitatea pădurarilor din zonă.

Încă din 2009-2010 membrii grupării se pare că dădeau iama în Parcul Naţional Munţii Rodnei, unde vânau capre negre şi alte animale.
 

Vă mai recomandăm:

Parcul naţional cu cele mai multe specii de flora şi faună din ţară, pe cale să-şi piardă caprele negre. Braconierii şi câinii sălbăticiţi le-au pus gând rău

Captură impresionantă în urma percheziţiilor de joi din Bistriţa-Năsăud: s-au confiscat 17 trofee, arme, artificii şi alcool

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite