Cinci nevăzători bistriţeni vor putea socializa pe internet

Cinci nevăzători bistriţeni vor putea socializa pe internet

Bolnavii internaţi la Nuşeni vor putea naviga pe internet. Foto: Gabriel Mureşan

Singurii cinci români cu handicap grav de vedere care vor putea folosi un calculator şi vor putea naviga pe internet în  se află internaţi la Centrul de Îngrijire a persoanelor cu Handicap de la Nuşeni.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urma unui proiect de modernizarea a centrului, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va dota locaţia cu calculatoare şi programe speciale pentru persoanele internate la Nuşeni. Potrivit directorului centrului, Gabriel Mureşan, instituţia pe care o conduce este singura din ţară care va dispune de astfel de programe. „Există anumite aplicaţii speciale ale Windowsului, făcute special pentru persoanele cu probleme grave de vedere şi care vor fi instalate pe calculatoarele cu care va fi dotat centrul după modernizare. Astfel de aplicaţii nu există în nicun alt loc din ţară şi estimăm că la începutul anului viitor vom putea începe să le folosim", explică psihologul care conduce instituţia.

Nu doar persoanele cu probleme de vedere vor beneficia de aceste programe ci şi cei cu boli mentale. „Avem un educator specialist care va lucra cu persoanele cu boli psihice. Prin jocuri şi anumite programe speciale aceştia vor fi îndrumaţi să îşi dezvolte calităţile cognitive. Centrul va fi dotat şi cu aparatură audio şi video pentru executarea unor terapii, cum ar fi melodio-terapia", spune Mureşan, care adaugă faptul că astfel de practici sunt comune la nivelul Uniunii Europene şi dotările centrului vor fi conforme cu normele europene.

Proiectul pe câştigat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud valorează peste trei milioane de lei, din care puţin peste două milioane sunt cheltuieli nerambursabile venite din fonduri europene, iar restul sunt contribuţia CJ şi TVA-ul care va fi recuperat. Proiectul presupune, pe lângă dotarea centrului cu aparatură IT şi modernizarea clădirii, care are aproape 200 de ani, dar şi mansardarea acesteia şi realizarea de noi spaţii, sau dotarea cu lift, pentru accesul mai uşor al persoanelor cu handicap locomotor. „În proiect am cuprins şi achiziţionarea unui microbuz cu scaune rabatabile şi targă pentru transportul persoanelor cu handicap, în vederea deplasării acestoa la Comisia judeţeană de Expertiză medicalp sau în alte locaţii în care trebuie să ajungă, spital, casa de cultură, excursii, vizite la familii", explică Simona Botnariu, directorul Direcţiei de programe din cadrul CJ BN, cea care a coordonat realizarea proiectului.

Proiectul a fost semnat vineri de către Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar procedurile de demarare a licitaţiilor urmează să se realizeze în scurt timp. „Din câte am înţeles, perioada estimată de realizare a lucrărilor la clădire este de 5-6 luni. Dacă nu vor fi probleme cu licitaţia şi nu se va amâna prea mult, sperăm ca la începutul anului viitor să fie gata", spune Gabriel Mureşan.  


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările