Cel mai „high-tech” primar din Bistriţa-Năsăud, vizitat de DNA. Procurorii au descins şi la mai multe firme de construcţii din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Doru Crişan a fost vizitat joi de către procurorii DNA FOTO: Arhivă personală
Primarul Doru Crişan a fost vizitat joi de către procurorii DNA FOTO: Arhivă personală

În această dimineaţă, procurorii DNA au descins la mai multe firme de construcţii din Bistriţa-Năsăud, dar şi la o primărie. Este vorba despre Primăria Prundu Bârgăului, de unde ar fi solicitat mai multe acte care vizează un proiect pe fonduri europene.

Procurorii DNA au efectuat joi 14 percheziţii domiciliare în Bistriţa-Năsăud. Printre cei la cre au ajuns procurorii DNA se numără primarul comunei Prundu Bârgăului Doru Crişan, dar şi contabila instituţiei. Informaţia a fost confirmată chiar de către viceprimarul comunei, Ioan Cioncan.

„Doar la primar acasă şi la contabila şefă a fost DNA. De dimineaţă sunt procurorii la ei. Au cerut şi acte din primărie. Sunt bănuieli că ar fi ceva proiecte pe fonduri”, spune viceprimarul Ioan Cioncan.

De asemenea, procurorii au ajuns la mai multe firme de construcţii din Bistriţa-Năsăud, printre care s-ar număra Frasinul, Dimex 2000 şi Îndemânarea. Se pare că toate firmele percheziţionate au avut contracte cu primăria Prundu Bârgăului. 

Procurorii ar viza un proiect pe fonduri europene, pentru pietruirea unui drum forestier din comuna Prundu Bârgăului. 

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, asimilate celor de corupţie şi de fraudare a fondurilor europene, comise în perioada 2014-2016”, precizează DNA într-un comunicat de presă. 

Doru Crişan, cel mai „hi-tech” primar din Bistriţa-Năsăud

Fostul om de afaceri de 38 de ani din Prundu Bârgăului a ieşit în evidenţă încă de când a preluat primăria. Mereu conectat la noile tehnologii, Doru Crişan oferă în centrul comunei Internet wireless gratuit, pentru cei care, obosiţi după o zi lungă de muncă, vor să vadă ce le mai fac prietenii de pe Facebook sau vor să lectureze presa care s-a mutat şi ea online. 

Site-ul Primăriei Prundu Bârgăului nu este nici el neglijat, acesta oferind imagini live de pe străzile comunei, prin intermediul celor 4 camere video. 

De curând, edilul a anunţat că vrea să facă o fântână arteziană unică în România. Aceasta va fi la sol, însă va avea un sistem sofisticat sub pământ, care va permite ca atunci când un copil, de exemplu, calcă într-o anumită zonă, să ţâşnească apă în altă zonă. Fântâna va putea fi comandată prin telefon. 

Vă mai recomandăm:

Cum arată una dintre cele mai excentrice comune din ţară, „decorată“ cu tunuri, statui cu bec şi lei care scuipă apă

Doru Crişan, primarul „high tech”. Site-ul Primăriei Prundu Bârgăului oferă imagini live de pe străzile comunei

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite