Cât de populară a ajuns printre români staţiunea balneară născută în 2010 într-o groapă cu nămol. Peste doi ani, clienţii vor fi răsfăţaţi cu faimoasele duşuri Vichy

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Băile Figa, mica staţiune balneară care a luat naştere în urmă cu 8 ani pe un teren viran cu nămol de lângă oraşul bistriţean Beclean, se va construi un centru SPA în valoare de 5 milioane de euro. Noul complex balnear va fi dotat inclusiv cu duşuri Vichy.

În 2010, pe un teren viran de 15 hectare cu nămol despre care se spunea că e terapeutic, într-o zonă bogată în sare, a fost amenajat un complex balnear care purta numele localităţii în vecinătatea căreia se afla: Băile Figa.

Investiţiile au fost făcute din fonduri europene şi au inclus un bazin acoperit, cu jacuzzi, o sală de fitness şi mai multe bazine exterioare. Autorităţile locale au mizat pe apa sărată şi pe nămolul din zonă. 

Băile Figa au atras locuitorii judeţului ca un magnet, ajungând în câţiva ani să devină destinaţie turistică şi pentru olteni sau moldoveni. În primii patru ani de la inaugurare, 400.000 de turişti au trecut pragul complexului, iar în 2018, la 8 ani de la inaugurare, numărul total al lor a ajuns la 1,6 milioane de vizitatori.

În 2018, 172.000 de turişti au vizitat staţiunea balneară Băile Figa, numărul acestora fiind în creştere an de an. Practic, doar anul acesta, încasările de la Băile Figa au ajuns la 2,6 milioane de lei. 

Într-un parteneriat public-privat, în jurul complexului au fost amenajate cabane şi căsuţe turistice, pentru cei care doreau să rămână peste noapte. 

Primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan, care se află în spatele acestei staţiuni nu vrea să se oprească aici şi după ce an de an a îmbogăţit staţiunea cu noi bazine şi servicii, acum vrea să dezvolte un centru SPA, care să îi asigure turişti pe tot parcursul anului.

Centru SPA de 5 milioane de euro 

Centrul SPA va costa 5 milioane de euro, banii provenind şi în acest caz din fonduri europene. Proiectul a fost deja aprobat, fiind în faza de licitaţii publice. Nicolae Moldovan estimează că în 2020 va deschide porţile noului SPA.

„O echipă formată din specialişti ADR Nord-Vest şi evaluatori externi a fost la Beclean pentru implementarea proiectului Centrului Multifuncţional Recreativ Legacy, care va fi construit în imediata vecinătate a Complexului Balnear Băile Figa, cu ajutorul fondurilor europene. Proiectul a trecut cu brio de verificarea la faţa locului şi poate trece astfel mai departe spre faza de contractare”, a declarat Nicolae Moldovan. 

Centrul va avea atât funcţiuni recreative, cât şi medico-sociale. Aici se va putea face kinetoterapie şi gimnastică medicală, tratamente faciale şi corporale, masaj, hidroterapie în căzi automatizate, băi cu plante şi nămol, băi cu abur. 

Noul centru SPA va fi dotat cu cascadă cervicală, fântână de gheaţă, cu duşuri emoţionale cu aromoterapie, camere cu nămol şi chiar cu „duşuri Vichy”. Acestea şi-au căpătat numele de la oraşul francez unde există 5 izvoare termale ce au inspirat designul acestui duş.

Cu ajutorul acestuia se face practic masaj pe bază de apă, o formă specială de hidroterapie, cu rezultate îmbucurătoare pentru îmbunătăţirea circulaţiei sangvine şi limfatice.

De asemenea, vor fi amenajate spaţii de relaxare cu căldură radiantă din pereţi şi pardoseală şi cu fotolii încălzite. Centrul va avea şi cabinete medicale şi de analize, sală de fitness, spaţii de joacă pentru copii, ateliere de creaţie, spaţiu de teatru dedicat copiilor şi o salină artificială amenajată subteran.

Vă mai recomandăm:

„Colţul de rai” din Bistriţa-Năsăud, cu aer pur ca-n Alpi

FOTO VIDEO Povestea Sângeorz Băi: „meşterii în farmece” îşi blestemau pământul pentru a nu-l mai dori nimeni, iar zânele îi răpeau pe ciobani

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite