Lecţie de viaţă: un bistriţean bolnav a oferit locuri de muncă persoanelor cu handicap şi pregăteşte un centru de diagnoză pentru cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Bianca Sara
FOTO: Bianca Sara

Dani Ferencz, un bistriţean în vârstă de 53 de ani bolnav de cancer şi cu un picior lipsă dă o lecţie de viaţă într-o societate în care individualismul primează. Bistriţeanul a reuşit să ofere ani de zile un loc de muncă pentru 30 de persoane cu handicap, iar acum pune la punct un centru de diagnoză pentru cancer.

Şi-a pierdut piciorul stâng în copilărie, într-un accident de tren, însă  nu s-a lăsat descurajat şi a pretins mereu să fie tratat ca un om normal. Chiar în 1990, Dani Ferencz a pus bazele unei asociaţii care venea în sprijinul persoanelor cu handicap psihic şi fizic.

A cerut ajutor în Europa de Vest, care a venit în primii ani după Revoluţie sub formă de îmbrăcăminte, încălţăminte, alimente şi chiar cărucioare pentru persoanele cu nevoi speciale.

Următorul pas a fost o unitate protejată, care să le ofere persoanelor cu handicap un loc de muncă. Unitatea protejată a luat forma unor ateliere de tâmplărie şi croitorie amenajate tot cu ajutorul străinilor în localitatea componentă Unirea, la doi paşi de municipiul Bistriţa.

30 de persoane cu handicap au primit un loc de muncă, iar rodul muncii lor se vedea inclusiv în spital. Mobilierul confecţionat de persoanele cu handicap a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, dar şi la mai multe unităţi spitaliceşti din Cluj-Napoca. Deşi unităţile protejate erau sprijinite de legislaţie prin scutirea de plta unor taxe, iar cei care beneficiau de serviciile lor erau la rândul lor avantajaţi în acelaşi mod, criza a lovit şi în sectorul acesta.

Momentan angajaţii pot fi număraţi pe degete, tâmplăria fiind şi ea uşor uşor abandonată pentru comerţ, din lipsă de comenzi. Dani Ferencz a predat frâiele asociaţiei şi a atelierului unei alte persoane cu handicap, o altă boală dându-i bătăi de cap în ultimii ani.

Acesta a fost diagnosticat în anul 2000 cu limfomul non-Hodgkin, o formă de cancer de sânge. Deşi starea de sănătate i s-a deteriorat a ajuns la concluzia că nu poate să stea locului, munca şi activităţile care vin în sprijinul celorlalţi ajutându-l să uite de boală.

Cel mai recent proiect la care lucrează Dani Ferencz este un centru de diagnoză a cancerului. A depus deja un proiect la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pentru achiziţionarea unei clădiri şi amenajarea acesteia. Deşi proiectul, în valoare de 80.000 de euro, a fost declarat eligibil, din lipsă de fonduri a rămas deocamdată în stand-by.

Pentru dotarea centrului, bistriţeanul a pregătit alt proiect, cu ajutorul căruia îşi propune să acceseze fonduri europene. Dani Ferencz spune că ar fi nevoie de 400.000 de euro pentru dotarea centrului cu aparatură. În primă fază ia în calcul achiziţionarea unui computer tomograf şi a unui mamograf.

În Bistriţa-Năsăud în prezent există un singur computer tomograf, care funcţionează în cadrul unei policlinici private.



Vă mai recomandăm:


FOTO Tratamentul unei artiste handmade: cu un ac şi o hârtie îi vindecă pe oamenii cu boli psihice

Poveste neobişnuită pentru România: omul care înfrumuseţează un oraş întreg fără să ia un ban de la stat

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite