Bistriţenii cumpără electrocasnice de teama scumpirilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la anunţarea creşterii cu 5 % a cotei de TVA vânzările magazinelor au crescut spectaculos. Mâine, la ora 10.00, magazinele trebuie să afişeze preţurile modificate. Creşterea ar putea depăşi 5 % din pricina scumpirilor operate deja de engrosişti

Primul efect al majorării cotei de TVA, care va fi operată începând de mâine, a fost o afluenţă mai mare decât de obicei a cumpărătorilor în magazinele cu produse de consum îndelungat. Oamenii se tem că majorarea de TVA va duce la o scumpire semnificativă a produselor cu valori mari şi au scos banii de la ciorap. „Am avut nişte bani puşi deoparte pentru un eveniment, dar m-am hotărât să-mi iau un frigider nou. Am auzit la televizor de scumpiri şi m-am speriat. Frigiderul nu era încă în planurile mele, dar nu-mi strică unul acum. Cine ştie cât va costa lunile viitoare ", spune Macedon Buhai, un bistriţean de 60 de ani, care şi-a cumpărat astăzi un frigider la 1300 de lei. Elena Moisil, casnică,  de 54 de ani  a venit din Maieru la Bistriţa cu gândul să-şi cumpere un televizor nou ca să n-o prindă scumpirile. „Am bătut tot oraşul ca să găsesc cel mai ieftin televizor. De mâine toate vor fi mai scumpe, aşa au zis la televizor , aşa că ne-am gândit să luăm şi noi ceva", spune  femeia.

Într-o zi cât într-o săptămână

Afluenţa de cumpărători este confirmată şi de şefii magazinelor de electrocasnice. „Din cauza anunţatei majorări a TVA, vânzările au crescut de la începutul lunii  cu 50 la sută faţă de luna trecută. În ultimele zile cel mai bine s-au vândut televizoare, frigidere, maşini de spălat şi  aragaze. TVA se majorează cu 5 procente, dar preţurile vor fi cu 10-15 la sută mai mari. Oamenii au căutat cele mai ieftine produse, fabricate în ţară şi cu perioadă de garanţie mare. Consumabilele s-au vândut şi ele bine", explică Marius Rus, asistent manager la magazinul Microdata. Şi la Flanco, vânzările au crescut cu 10-15 la sută în această perioadă. „Avem cam 30 de tranzacţii pe zi. Oamenii s-au cam speriat de scumpiri şi au venit să cumpere frigidere şi componente IT. Cei mai mulţi sunt din zona rurală, dar sunt şi orăşeni. Faţă de anul trecut, în aceeaşi perioadă, se simte o creştere " spune Alexandru Halostă, directorul magazinului Flanco. Aceeaşi creştere se înregistrează şi la Melarox. „Creşterea vânzărilor este în ultimele zile cam de 50% şi peste. Am vândut ieri cât într-o săptămână. Problema este însă că unele depozite au trimis deja preţuri majorate cu 7% din pricina cursului euro. Scumpirile vor fi mai mari de 5%", spune Virgil Cîrlejan, manager la Melarox. 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite