Bistriţa scapă printre degete o finanţare de 110 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tergiversările pe tema traseului centurii ocolitoare ar putea duce la pierderea banilor europeni. Într-o lună, Comisia Europeană aşteaptă spre analiză un proiect disputant de mai bine de jumătate de an şi care nu are aviz de mediu şi nici acceptul locuitorilor oraşului

Proiectul centurii oraşului este inclus la pachet cu rutele ocolitoare pentru Gheorgheni şi Miercurea Ciuc şi beneficiază de o finanţatare de aproape 70 la sută din fonduri structurale şi de 30 la sută din fonduri de la bugetul de stat, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Firma care se ocupă de proiectarea celor trei trasee de ocolire, Iptana SA, a finalizat studiile pentru Miercurea Ciuc şi Gheorgheni, dar s-a blocat la Bistriţa. Opoziţia consilierilor locali şi a bistriţenilor care locuiesc în zona pe unde va trece centura ocolitoare pune în pericol obţinerea finanţării de 110 milioane de euro.

Nu vor centura pe lângă pădure

Zeci de bistriţeni şi-au exprimat nemulţumirea faţă de traseul stabilit şi validat de CNADR pentru centura ocolitoare a oraşului. „Indiferent ce se va întâmpla, noi vom continua demersul. Acest traseu s-a făcut fără a fi anunţat nimeni, niciun cetăţean", spune Silivan Crăciun, un bistriţean de 57 de ani. Acesta adaugă că deja s-a semnat o petiţie şi a fost depusă la Comisia Europeană. La fel de nemulţumiţi de traseu au fost şi consilierii locali. Aceştia au votat contra centurii sud. „Cunoaştem istoria proiectelor prin Ministerul Transporturilor şi nu ne-a zis nimeni că trebuie să facem o centură pe malul Bistriţei, prin pădurea Codrişor", a spus consilierul Gheorghe Tuţă. Votul consilierilor este, însă, unul de recomandare, şi nu poate dicta decizia CNADR, co-finanţator în acest proiect.

„Suntem la un priveghi, iar mortul e ocolitoarea oraşului"

Aşa a descris primarul Ovidiu Creţu rezultatul discuţiilor pe tema traseului pentru centura oraşului. Acesta a mai spus că varianta propusă de Iptana va asigura un „motor de dezvoltare urbană". „Am avut discuţii şi cu premierul Boc pe varianta de sud a centurii, iar inclusiv Berceanu a  insistat să se realizeze această variantă. Procedurile sunt foarte greoiaie, iar orice întârziere pune problema pe umeri generaţiilor viitoare", a declarat Creţu. Şi directorul general al Iptana, Cornel Matincu, a spus că situaţia de la Bistriţa e o premieră. „Am semnat studiile pentru Gheorgheni şi Miercurea-Ciuc şi ne-am blocat la Bistriţa. Pot să vă spun că orice altă variantă riscă să nu obţină finanţare", a precizat Matincu.

Nu există un aviz de mediu pentru centura sud

Documentaţia depusă de Iptana pentru obţinerea avizului de mediu a fost returnată în luna februarie, fiind incompletă. „Din punctul nostru de vedere nu mai există o documentaţie depusă pentru obţinerea avizului de mediu. Cea iniţială nu avea un plan al caselor demolate, al terenurilor care vor fi cumpărate etc", a explicat Ştefan Mureşan, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Acesta spune că, dacă termenul pentru definitivarea studiului de fezabilitate (SF) este luna viitoare, proiectanţii n-au timp să  obţineă avizul. „Va fi nevoie de organizarea unei dezbateri publice şi nu vor mai avea timp", spune Mureşan. Termenul până când trebuie terminat SF este 21 iunie.

Trei hectare defrişate din pădurea Codrişor

Centura Ocolitoare a Bistriţei va avea 14 kilometri, iar traseul acesteia porneşte din DN 17, înainte de cartierul Viisoara, trece  pe deasupra depozitului de deşeuri actual, şi peste Valea Budacului , apoi deasupra pădurii Codrişor, coboară la nivelul drumului la Podul Jelnei, trece peste strada Valea Ghinzii şi iese în DN 17 în comuna Livezile. Centura va avea câte o bandă pe fiecare sens de mers şi  presupune demolarea a trei case, faţă de varianta nord, care ar demola 15 case, ar fi mai uşor de făcut şi mai ieftin (65 de milioane de euro). În schimb, varianta  sud prevede peste trei hectare de pădure defrişată din zona rezidenţială Codrişor.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite