Bistriţa-Năsăud: 14 adulţi şi şase copii, evacuaţi din case în urma ploilor abundente. Drumuri acoperite de ape

Bistriţa-Năsăud: 14 adulţi şi şase copii, evacuaţi din case în urma ploilor abundente. Drumuri acoperite de ape

Pe mai multe drumuri din Bistriţa-Năsăud, circulaţia se desfăşoară cu dificultate.

Pompierii din Bistriţa-Năsăud intervin, marţi seară, în mai multe zone ale judeţului în sprijinul populaţiei afectate de precipitaţiile abundente din ultimele ore. La Rodna, 14 adulţi şi 6 copii au fost evacuaţi din case, acestea fiind în pericol de inundare. Mai multe drumuri sunt acoperite de apă, poliţiştii dirijând traficul. ISU Bistriţa-Năsăud a primit, în ultimele 2 ore, 100 de apeluri.

Ştiri pe aceeaşi temă

ISU Bistriţa-Năsăud a anunţat, marţi seară, că, din cauza pecipitaţiilor căzute în ultimele ore s-a intervenit în mai multe zone pentru a scoate apa din curţi, gospodării, beciuri sau grădini inundate.
 
Astfel, s-a intervenit la Rodna, Jelna, Ghinda, Poiana Ilvei, Măgura Ilvei, Maieru, Agrisu de Sus, Ilva Mare, Sigmir, Beclean, Urmeniş, Valea Ghinzii, Căianu Mic, Ilisua, Sărata, Şirioara, Ciceu Giurgeşti, Dumbrăveni, Rebrişoara, Beclean şi Rusu de Jos. 
 
De asemenea, în municipiul Bistriţa fost mai multe gospodării inundate.
 
Potrivit ISU, de la Rodna, 14 adulţi şi 6 copii au fost evacuaţi din case, acestea fiind în pericol de inundate.
 
”La această oră, pe mai multe drumuri din judeţ traficul se desfăşoară cu dificultate ca urmare a precipitaţiilor, iar poliţiştii sunt la faţa locului pentru dirijarea sau restricţionarea circulaţiei. Circulaţia pe DJ 172D, în localitatea Măgura Ilvei, este îngreunată, iar în unele zone nu se poate circula, ca urmare a precipitaţiilor abundente. Între localităţile Silivaşu de Câmpie si Urmeniş s-a surpat drumul şi blochează o bandă de circulaţie, pe o distanţă de aproximativ 25 de m. În localitatea Sărata şi pe Valea Ghinzii, este apa pe carosabil care îngreunează circulaţia”, a mai transmis ISU Bistriţa-Năsăud.
 
Pompierii au precizat că, în ultimele 2 ore, în Dispeceratul Integrat ISU SAJ Bistriţa - Năsăud au fost primite peste 100 de apeluri pe numărul unic de urgenţă 112 prin care se solicită intervenţia echipajelor de pompieri cu mijloace tehnice pentru sprijinirea populaţiei afectate de inundaţii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: