Bistriţa: Muzeu dedicat primului cardinal din Transilvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotografii care îl înfăţişează pe primul cardinal român din Transilvania, Iuliu Hossu, originar din Bistriţa-Năsăud, vor fi expuse într-un muzeu în incinta clădirii Protopopiatul Greco-Catolic din municipiu. Credincioşii, nu doar cei greco-catolici, pot admira veşminte preoţeşti, cărţi religioase de peste 100 de ani, potire vechi, dar şi un antimis (un obiect de cult din pânză) din vremea Regelui Ferdinand I.

Protopopul greco-catolic din Bistriţa, Vasile Frişan, vrea să înfiinţeze un muzeu în care să expună cărţi de teologie, icoane, fotografii, veşminte preoţeşti, unele vechi de peste 100 de ani. „Vom arăta credincioşilor obiecte de cult cu care s-a oficiat Sfânta Liturghie în perioada comunistă, când Biserica Greco-Catolică a fost scoasă în afara legii", spune Vasile Frişan. Comuniştii le-au interzis acestora să ţină slujbe religioase, dar greco-catolicii le oficiau în secret în case private şi beciuri. „Greco-catolicii au fost persecutaţi timp de 42 de ani. În muzeu vom expune potirul şi discul, dar şi veşmintele cu care monseniorul Grigore Zăgrean (1918-2005) a celebrat Sfânta Liturghie în închisoare, după 1948", adaugă Frişan.

Fotografii cu cardinalul Iuliu Hossu

Bistriţenii vor putea admira un album cu fotografii care-l înfăţisează pe cardinalul Iuliu Hossu, primul cardinal din Transilvania, în timpul vizitelor canonice din episcopia sa. „Au venit credincioşi greco-catolici care ne-au adus poze cu Iuliu Hossu. Acestea îl prezintă pe cardinal în mijlocul oamenilor", explică protopopul Vasile Frişan.

Părintele îi aşteaptă pe credincioşii care vor să aducă obiecte de cult vechi pentru a fi expuse în muzeu, pe care speră să-l termine cât de repede. „Totul depinde de banii pe care îi avem. Avem nevoie de în jur de 20.000-30.000 de lei pentru lucrări de finisaj ale încăperii şi pentru procurarea mobilierului specific. Încăperea care va găzdui muzeul are 30 de metri pătraţi", precizează protopopul.

Antimis din timpul lui Ferdinand I

Părintele are şi un antimis, o pânză din anul 1927, de pe vremea Regelui Ferdinand. Antimisul este o pânză de cult fără de care o biserică ce nu a fost sfinţită nu poate oficia o slujbă religioasă. „Acest obiect este foarte vechi şi a fost sfinţit de Iuliu Hossu. Textul de pe pânză este următorul: «S-a sfinţit de Prea Sfinţitul Părinte, dr. Iuliu Hossu, episcopul român unit al Gherlei, sub domnia glorioasă a dreptcredinciosului Rege Ferdinand I Întregitorul României Mari în anul 1927»", afirmă Frişan.

Istoricii, încântaţi de idee

Cercetătorii şi istoricii sunt încântaţi de idee şi spun că vor să viziteze muzeul. „Este o inţiativă binevenită. Astfel oamenii pot vedea cum au stat lucrurile mai demult. Din 1700 şi până în 1948 românii din Transilvania au fost greco-catolici. Ulterior au fost făcuţi ortodocşi printr-un decret. Acest lucru se poate verifica în dosarele de arhivă ale Protopopiatului Greco-Catolic din judeţ", susţine Ioan Mureşan, istoric şi şef la Direcţia Arhivelor Naţionale Bistriţa-Năsăud.

Casetă:

Iuliu Hossu s-a născut în 1885, în comuna bistriţeană Milaş şi a murit pe 28 mai 1970, în Bucureşti. A fost episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, deţinut politic, primul cardinal român din Transilvania.

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite