Bistriţa: Mihai Pascu şi-a făcut radio pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi este pe băncile liceului, Mihai are un radio pe internet de trei ani. Şi-a transformat camera într-un mini-studio de unde intră on air aproape zilnic.

Mihai este un tânăr de 18 ani din Bistriţa pasionat de radio. Încă din primul an de liceu şi-a pus în practică hobby-ul şi a creat propriul radio fm pe internet. Ideea i-a venit de la nişte prieteni din Bucureşti. "Mă săturasem să tot aud aceeaşi piesă, de patru-cinci ori  într-o singură oră, la acelaşi radio. Cum ador muzica, mi-am zis să-mi fac propriul radio. Zis şi făcut. Astfel promovez şi piese ale artiştilor din muzica underground a Bistriţei, acei artişti şi melodiile lor pe care nu le auzi la radio decât foarte rar", explică tânărul. De-atunci au trecut 3 ani, iar pasiunea lui pentru undele radio, neschimbată. Emite zilnic ori de câte ori are timp, de obicei după ce ajunge acasă de la şcoală, între 15.00 şi 18.00, respectiv între 22.00 şi 24.00. Mihai spune că, în zilele ploioase, când stă acasă, nu se desparte de radio. I-a dat şi un nume sugestiv, Rollin Radio, după piesa "Limp Bizkit-Rollin" a celor din trupa americană de rock Limp Bizkit.

De la postul său se aud piesele unor artişti din Bistriţa mai puţin cunoscuţi de public precum Roppo, Zella, Kalcedonik şi Boierii Nordului. La aceştia se adaugă şi preferinţele sale, cântăreţi români şi străini ca: Spike, Guess who, Paraziţii, Muse, The Rasmus, Prodigy, Bob Marley. "Am un playlist în care ţin cont de toate preferinţele ascultătorilor mei. Pun puţin din fiecare", explică DJ-ul.

Programele fac toţi banii

Mihai şi-a transformat camera într-un mini-studio. Şi-a descărcat de pe internet toate programele de care avea nevoie pentru Rollin Radio. "Programele pe care le-am instalat pe calculator fac toţi banii. Fără ele n-aş putea emite", mărturiseşte liceanul. De pasiunea lui sunt impresionaţi nu doar prietenii, colegii, rudele, ci şi profesorii lui. Unii dintre aceştia din urmă îl ascultă seară de seară. "Îmi văd ascultătorii pe server. Am prieteni care mă ascultă mereu şi îmi cer să fac dedicaţii. Printre ascultătorii fideli se numără şi profesori de-ai mei. Lumea intră să se relaxeze cu ajutorul muzicii", adaugă Mihai.

Interviuri de-o vară

Tânărul vrea cât de curând să-şi diversifice grila de programe, iar printre două piese de muzică vrea să facă şi câte-o emisiune. S-a gândit la o serie de interviuri neconvenţionale cu artişti locali de hip-hop. "M-am gândit la interviuri live care să nu dureze mai mult de o oră, cu mici pauze muzicale, şi prin care să prezint diverşi liceeni şi artişti care s-au remarcat prin anumite realizări", explică Mihai.

Muzică şi maşini

Deşi adoră muzica, liceanul nu are în plan să urmeze cursuri de jurnalism la facultate, ci secţia de automobile a Politehnicii. "Iubesc automobilele şi sporturile cu motor. Vreau să fac o carieră din această pasiune. Sper să şi reuşesc", adaugă tânărul.

PROFIL

Născut: 2 noiembrie 1991, Bistriţa

Studii: a absolvit clasa a XI-a la Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" din Bistriţa

Familie: nu are fraţi sau surori

ÎNTREBARE şi RĂSPUNS

De ce promovezi tocmai muzica de underground a Bistriţei?

Artiştii locali trebuie să fie cunoscuţi, iar radioul oferă această posibilitate. Cei care mă ascultă ştiu că promovez cântăreţi şi trupe locale ca Roppo, Zella, Kalcedonik şi Boierii Nordului. Muzica de underground are mesajul ei care trebuie să ajungă la public.

Ce-i place

Îşi petrece timpul liber alături de prietenii apropiaţi, cu care iese la suc. Iubeşte oamenii sinceri, sociabili şi plini de viaţă. Lui Mihai i-ar plăcea să lucreze la radioul ONE FM pentru că adoră programul lor de noapte, program care promovează muzica underground din ţară.

Ce nu-i place

Urăşte oamenii care îţi întind o mână de ajutor, dar, în realitate, te ajută să cazi. "Nu înţeleg acest gen de oameni. Pentru ce atâta prefăcătorie?", spune Mihai.   

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite