Bistriţa: Licitaţie pentru aerodromul din Unirea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Ovidiu Creţu a zburat şi el cu un avion, la inaugurarea aerodromului / foto arhiva
Primarul Ovidiu Creţu a zburat şi el cu un avion, la inaugurarea aerodromului / foto arhiva

Aerodromul, amenajat  în primăvară va fi concesionat pentru 49 de ani. Consiliul Local a desemnat o comisie de licitaţie, iar viitorul administrator va trebui să dea garanţii că-l poate omologa în patru luni.

Administraţia oraşului a anunţat că va scoate la licitaţie concesiunea aerodromului din Unirea amenajat în acest an. Investiţia de 300 de mii de lei s-a făcut printr-un parteneriat între municipalitate şi o firmă a unui om de afaceri local pasionat de aviaţie. Firma în cauză, Eurocompozite a cerut de altfel încă din luna mai concesiunea pe termen lung a aerodromului amenajat pe 2,5 hectare de teren, proprietate publică a municipiului. După ce solicitarea a fost respinsă de două ori  Consiliul Local a decis, în ultima şedinţă, că este oportună organizarea unei licitaţii pentru încredinţarea aerodromului. Consilierii au întocmit şi o comisie care să se ocupe de licitaţie şi vor să fie cât mai stricţi în reglementări, după ce mai mulţi bistriţeni s-au plâns că avioanele de agrement care zboară pe aerodrom fac zgomot la ore nepotrivite.  „Ştiu că au fost mai multe plângeri. Unii concetăţeni au spus chiar că se tem pentru siguranţa lor pentru că avioanele survolau des zone intens populate. Vrem ca întreaga activitate de pe aerodrom să fie foarte bine reglementată. Şi nu vom accepta ca licitaţia să se desfăşoare cu o singură firmă", spune consilierul local, Calo Viorica, membru al comisiei pentru organizarea licitaţiei.

Bistriţenii au cerut garanţii de siguranţă

Dan Costin, un bistriţean care a studiat în SUA  a semnat alături de un grup de tineri inclusiv o scrisoare deschisă adresată primarului Bistriţei în care solicită reglementarea foarte serioasă a activităţii de pe aerodrom, de la programul de zbor, până la manevrele făcute deasupra unor zone intens populate :„am făcut cursuri de pilotaj în SUA şi ştiu că în zona populate există reguli stricte de zbor. Astfel chiar şi în zonele nereglementate există obligaţia ca sub 500 de picioare de orice fel de structură nu se zboară. Ori aici am văzut că se făceau manevre în zbor chiar deasupra Pieţei din Decebal. Mesajul nostru este : bun venit aviaţie la Bistriţa, hai să o facem deştept", spune tânărul.

Concesionarul, obligat să obţină omologarea

Primarul Ovidiu Creţu spune că se aştepta ca tinerii să fi fost mai inovativi şi eventual să ceară o şcoală  de pilotaj la Bistriţa în loc să pună beţe în roate unui proiect de viitor. „Cel care va câştiga licitaţia va fi obligat oricum ca în patru luni să obţină omologarea. Licitaţia sperăm să fie organizată curând", explică primarul Ovidiu Creţu. Taxa de redevenţă pentru aerodrom nu poate fi mai mică de 2500 de lei anual, iar la patru luni de la semnarae contractului concesionarul este obligat să prezinte Consiliului Local pentru aprobare atât regulamentul intern cât şi preţurile practicate.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite