Oraşul Bistriţa, inclus în ”Turul României cu aeronave ultrauşoare motorizate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 5-13 iunie are loc „Turul României cu aeronave ultrauşoare motorizate”. Pe lista destinaţiilor unde vor poposi cele 40 de aeronave se regăseşte şi Bistriţa. Escala la Bistriţa ar urma să fie făcută în data de 11 iunie.


40 de aeronave şi 80 de piloţi, copiloţi şi organizatori din România, dar şi din ţări precum Franţa, Elveţia sau Belgia se vor afla în data de 11 iunie pe aerodromul din Bistriţa. În aceeaşi zi avioanele vor ajunge şi la Suceava.

Escala face parte din Turul României cu aeronave ultrauşoare motorizate, care include 10 locaţii din ţară, printre acestea numărându-se şi Delta Dunării, unde invitaţii vor putea bucura de o excursie.

Turul a început în data de 5 iunie la Arad şi se va sfârşi în data de 13 iunie în aceeaşi locaţie. Printre locaţiile luate în calcul se numără: Caransebeş, Deva, Braşov, Bucureşti, Tulcea sau Bacău.

Aerodromul din Bistriţa a fost inaugurat în 2010, cu ocazia zilelor municipiului. Acesta este situat în cartierul Unirea, pe Dealul Cocoşului. Valoarea totală a investiţiei făcute la acea dată a fost de 300.000 de lei, mare parte din costuri fiind suportate de S.C. Eurocompozite SRL, directorul societăţii Dumitru Tănase fiind şi administratorul aerodromului.

În prezent se discută despre o extindere şi modernizare a aerodromului, care se întinde momentan pe două hectare. Potrivit omului de afaceri Dumitru Tănase, este nevoie de aproximativ 150.000 de euro pentru dotările minime cum ar fi: turnul de control, aparatură de radionabigaţie, balizajul luminos al pistei pentru navigaţie noaptea şi mărirea pistei cu 800 de metri.

Vă mai recomandăm:

Pilot de motodeltaplan la 68 de ani! Cu puls de aviator, Gheorghe Costea este fericit că a ajuns să o facă şi pe asta!

VIDEO Imagini spectaculoase filmate din aer cu paraşutistul care a făcut un salt în premieră mondială

 

 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite