Bistriţa : Zamfira, de trei ori mireasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bistriţa : Zamfira, de trei ori mireasă
Bistriţa : Zamfira, de trei ori mireasă

Bistriţeanca Doris Cosma a interpretat pentru a treia oară consecutiv rolul miresei din „Nunta Zamfirei”. Fiica directorului Centrului Cultural Municipal, iniţiatorul festivalului, a fost aleasă şi în acest an să fie vedeta festivalului.

Doris are 20 de ani şi a crescut odată cu acest festival, inspirat de poemul cu acelaşi nume de George Coşbuc.
Festivalul de la Bistriţa reconstituie nunta din poem. Zamfira, fiica împăratului Săgeată, se mărită cu Viorel şi face o nuntă de trei zile şi trei nopţi, la care sunt invitaţi crai şi crăiese din toată lumea.

La ediţia din 1996, cand a interpretat pentru prima dată rolul Zamfirei, Doris  avea doar şapte ani şi a fost atracţia festivalului. De atunci a prins gustul pentru celebritate, când a fost plimbată prin oraş într-o maşină decapotabilă.
Din 2007, interpretează în fiecare an rolul miresei. Condusă cu steag şi alai, aceasta urcă pe scenă în faţa sutelor de invitaţi, îmbrăcată cu ie înflorată, zadii ţesute, pieptar brodat, voal alb şi buchet. Nu are nicio superstiţie vizavi de îmbrăcămintea potrivită pentru cununie.     

Vrea să mai fie „mireasă”

„E o ocazie unică să fiu mireasă, însă eu am avut şansa să fiu de mai multe ori.  Şi vreau să mai fiu. Este o şansă să fii cât mai populară, să fii în centrul atenţiei, să fii atracţia festivalului. Cred că nu este lucru mai frumos decât să fii mireasă”, spune Doris, studentă în Austria. La fel de îndrăgostit de celebritate este şi mirele ei, Cristi Avram, care îi este alături în fiecare an.
„Am avut şi emoţii, dar e o mare oportunitate să ajungi în faţa a sute de oameni, este o ocazie unică. Şi mireasa mea e pe măsură”, spune Cristi.
La „Nunta Zamfirei” din acest an participă 800 de „nuntaşi”, invitaţi din zece ţări din Europa şi nu numai. Festivalul se încheie miercuri, timp în care toate ansamblurile folclorice îşi vor prezenta dansurile şi porturile specifice în centrul Bistriţei.

"E o ocazie unică să fiu mireasă, însă eu am avut şansa să fiu de mai multe ori.  Şi vreau să mai fiu. Este o şansă să fii cât mai populară, să fii în centrul atenţiei, să fii atracţia festivalului. Cred că nu este lucru mai frumos decât să fii mireasă"-DORIS COSMA

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite