Bărbierii, „chirurgii“ secolelor XV şi XVI. Alexandru Lăpuşneanu, despre care se spune că era un ipohodru, apela adesea la „chirurgii“ bistriţeni
0
La finalul secolului al XV-lea, încet, încet, în Transilvania locul vracilor a fost luat de către doctori, dar şi de către bărbieri, care prestau servicii medicale, după ce erau pregătiţi asemeni celorlalţi meşteşugari. Bărbierii bistriţeni erau renumiţi în special în Moldova, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu fiind dependent de un medic din inima Transilvaniei.
Spre sfârşitul secolului al XV-lea în Transilvania, medicina era practicată de către bărbieri, chirurgi şi doctori. Aceştia iau încet, încet locul vracilor, care încep să dispară.
Potrivit doctorului Mircea Gelu Buta, pasionat de istoria medicinei pe tărâm românesc şi nu numai, bărbierii-chirurgi deţineau un atestat de meşter şi făceau un soi de pregătire, care semăna cu ucenicia întâlnită la celelalte meşteşuguri. Practic, bărbierul trăia alături de un meşter, care îi transmitea toate secretele acestei meserii.
„Este de înţeles că aceşti chirurgi aveau un oarecare grad de instrucţie, fapt pentru care erau şi mai bine preţuiţi de către populaţie. Astfel, bărbierul-chirurg Martinus Barth, făcea parte în anul 1533 din Consiliul Oraşului Bistriţa”, explică Mircea Gelu Buta în studiul ”Bistriţa medievală sub influenţa Reformei”, publicat în Revista Bistriţei.
Ce făceau practic aceşti bărbieri-chirurgi? Ei bine, extrăgeau dinţii cariaţi, executau mici intervenţii chirurgicale, amputau membre, aplicau lipitori şi preparau alifii şi medicamente.
Aceştia au ajuns să aibă propria breaslă, deşi numărul lor era destul de mic. La sfârşitul secolului al XVI-lea, în Bistriţa, de exemplu, îşi desfăşurau activitatea opt bărbieri.
Deşi pare greu de crezut, în aceeaşi perioadă, alături de bărbieri şi doctori, serviciile medicale erau prestate şi de „băieşi”, cei care aveau grijă de băile publice. Aceştia făceau masaje terapeutice şi tratamente cu lipitori şi ventuze.
Începând cu secolul al XVI-lea, în Bistriţa încep să apară şi medici cu studii universitare, absolvenţi ai şcolilor medicale din Germania, Italia şi Franţa.
Domnitorul Alexandru Lăpuşneanu, ipohondrul dependent de „medicii” bistriţeni
Printre cei care apelau des la serviciile medicilor din Bistriţa se numără şi domnul Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu, pe care Mircea Gelu Buta îl descrie ca fiind un ipohondru.
„Structura ipohondră, l-a determinat să apeleze des la medici, devenind cu timpul dependent de aceştia. Acest lucru poate fi dovedit prin impresionantul număr de scrisori prin care solicită bistriţenilor să-i fie trimişi bărbieri-chirurgi. Se pare că dintre aceştia, domnitorul avea cea mai mare încredere în chirurgul Andrei. În anul 1558, acesta îi recomandă Voievodului să-şi trateze afecţiunea oculară cu ierburi care cresc numai prin Ardeal, în luna mai”, precizează Mircea Gelu Buta.
Practic, domnul Moldovei Alexandru Lăpuşneanu apelează la aceşti medici din Bistriţa pentru orice gen de afecţiuni. Se pare că în ultima zi de viaţă a domnitorului, alături i-a fost tot bărbierul bistriţean Andrei, la care apela cel mai des.
La bărbierii-chirurgi din Bistriţa au apelat şi Mihai Viteazul, dar şi domnul moldovean Petru Şchiopul şi principele Transilvaniei Ioan Sigismund.
Vă mai recomandăm:
Imperiul Austriac avea un sistemul sanitar destul de bine pus la punct, atât de bine, încât unele unităţi spitaliceşti din zilele noastre ar putea lua exemple de la chirurgii de la mijlocul anilor 1700. Medicii care se îngrijeau de soldaţii şi populaţia din zona Năsăudului erau şcoliţi la Viena, iar graniţele aveau puncte de carantină pentru evitarea epidemiilor.
Un sanatoriu pus pe picioare în satul Colibiţa din Bistriţa-Năsăud de Olivia Deleu, soţia unui fost primar al Clujului din perioada interbelică, a ajuns în preajma celui de-al doilea Război Mondial oaza de sănătate a studenţilor, elevilor şi orfanilor din întreaga Transilvanie. Sanatoriul „Caritatea” şi-a încheiat activitatea în anul 1944, când a fost incendiat.
Se încarcă comentariile...
