Avortul în secolul al XIX-lea în satele de pe Valea Someşului. Cum se desfăşura un proces menit să le pedepească pe cele care renunţau la copiii nedoriţi
0
Dacă în 2015 avorturile se practică în clinici specializate şi reprezintă o opţiune absolut firească pentru femeile din România, în secolul al XIX-lea acestea erau realizate rudimentar, ascuns şi de cele mai multe ori cu ajutorul unor femei care, contra cost, recomandau diverse licori şi metode pentru a scăpa de pruncii nedoriţi.
Într-o perioadă în care metodele contraceptive erau aproape inexistente în zonele rurale de pe Valea Someşului, avortul părea singura soluţie pentru a scăpa de pruncii nedoriţi. Într-un studiu publicat în Revista Bistriţei, Claudia Septimia Sabău, ne arată cum scăpau fetele din zona Năsăudului de sarcină, dar şi cum se desfăşura un proces în care erau judecate cele care îşi puneau adesea viaţa în pericol pentru a scăpa de copii.
În secolul al XIX-lea, începând din 1852, Transilvania a folosit codul penal austriac. Acesta pedepsea destul de serios avortul, considerând avortarea sau „lepădarea” pruncului o infracţiune.Potrivit codului penal austriac, avortul era pedepsit cu închisoare de la 6 luni la 10 ani. Astfel, dacă prin avort se pune în pericol viaţa mamei, aceasta urma să petreacă între 5 şi 10 ani după gratii.
Aruncarea pruncilor abia născuţi era şi ea pedepsită: dacă acesta era abandonat într-un loc izolat unde putea să moară, mama risca închisoare între un an şi cinci ani, iar dacă acesta deceda, fmeia care l-a născut putea să stea şi 10 ani după gratii. Dacă însă pruncul era abandonat într-o zonă circulată şi era salvat, mama era pedepsită cu închisoare de la şase luni la un an.
De ce apelau femeile la avort?
„A fi cu burta la gură, a simţi ochii sfredelitori ai întregului sat aţintiţi asupra ta era cea mai mare ruşine pe care o putea îndura o fată. Dacă rămâneau însărcinate, înainte de căsătorie, fetele din Districtul Năsăudului aveau două opţiuni: prima era să avorteze, iar a doua să păstreze sarcina şi să aducă pe lume un copil din flori numit şi „şpur”. După naşterea acestuia, pentru „a-şi spăla ruşinea” în faţa comunităţii şi dacă tatăl nu recunoştea copilul, fetele puteau demara un proces de paternitate”, explică Claudia Sabău.
Astfel, dacă fata mergea mai departe cu un proces de paternitate, presupusul tată era chemat în faţa instanţei judecătoreşti, unde era obligat să recunoască paternitatea copilului „din flori” şi să plătească atât pensia alimentară a acestuia, cât şi despăgubiri pentru perioada de convalescenţă a mamei. Aceste procese „reparau” doar într-o măsură greşeala tinerelor mame căsătorite, statutul lor în comunitate fiind compromis pentru totdeauna.
Dispreţul cu care erau tratate aceste fete care aveau copii din flori era vizibil chiar şi în modul în care erau aşezate reprezentantele sexului frumos în biserică. Potrivit regulilor, o fată care a născut un prunc nelegitim nu mai avea dreptul să stea în primul rând unde erau fetele fecioare, ci doar în spatele bisericii, alături de femeile bătrâne şi căsătorite.
„Uneori ruşinea de a „fi cu burta la gură”, teama de bârfele din sat şi de atitudinea ostilă a comunităţii, dar şi refuzul de a avea un copil înainte de căsătorie, le determina pe fete să aleagă varianta avortului. Dacă era bine executat şi bine ascuns de ochii satului, acesta salva onoarea fetei, pentru că metodele de investigare ale autorităţilor juridice şi medicale din epocă erau rudimentare”, mai spune Claudia Sabău.
Autorităţile juridice se bazau doar pe mărturia celor care descopereau cadavrul, a mamelor care au avortat, dacă acestea erau identificate şi pe o examinare a fătului şi respectiv a mamei dacă se ştia. De multe ori aceste anchete se închideau din lipsă de suspecţi.
Doar complicaţiile provocate de avort duceau de cele mai multe ori la pedepsirea femeilor care avortau, mai ales că obligaţia morală, teama şi mustrările de conştiinţă îi îndemnau adesea pe oameni să relateze cele auzite sau văzute preotului sau judelui.
Slăbănogul „leac” pentru pruncii nedoriţi
Un astfel de proces se regăseşte şi în arhivele năsăudene. Dochia, o tânără de 24 de ani din Sângeorz-Băi a fost judecată preţ de 7 ani pentru un avort. Tânăra a apelat la o femeie din sat pe care a plătit-o pentru a-i da un leac pentru sarcina nedorită.
Aceasta i-a recomandat ceai de slăbănog, care ar fi trebuit să-i provoace avortul. Tânăra a avortat însă nu din pricina ceaiului de slăbănog, după cum au stabilit medicii din acea vreme, ci din cauza unui bidon greu cu lapte pe care l-a carat.
Tânăra a fost condamnată la 14 zile de arest, însă nu a ajuns să-şi ispăşească pedeapsa, aceasta fiind însărcinată la momentul condamnării.
„Şi femeile din societatea rurală românească a primei jumătăţi a secolului al XIX-lea foloseau diferite ierburi despre care se credea că pot produce un avort spontan: rubarba, mărul lupului sau lepădătoare, piperul, fierea pământului, feriga”, completează Claudia Sabău.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
