Au încercat să fenteze statul cu miez de nucă. DIICOT a luat la puricat evazionişti din 9 judeţe şi Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DIICOT au luat la puricat, miercuri, evazionişti din 9 judeţe şi din Bucureşti. Vizată era o grupare specializată în evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani. Persoanele implicate încercau să fenteze statul folosindu-se de nucă.

Miercuri au avut loc 42 de percheziţii în judeţele Argeş, Buzău, Satu Mare, Bacău, Neamţ, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Constanţa, Dâmboviţa şi Bucureşti. 15 au fost domiciliare, 23 la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale şi patru la sediile unor instituţii publice. 

Acţiunea a fost coordonată de DIICOT şi a avut drept scop destructurarea unu grup specializat în evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani. Se pare că membri reţelei se foloseau de nucă pentru a „fenta” statul.

„în cauză există suspiciunea rezonabilă că grupul infracţional organizat a fost constituit pe patru paliere, pe primul palier aflându-se doi cetăţeni turci (iniţiatorii şi liderii grupului) care au avut rolul de a înregistra în contabilitatea societăţii comerciale administrate operaţiuni comerciale nereale de aprovizionare cu nucă în coajă şi miez de nucă, în scopul diminuării taxei pe valoare adăugată şi impozitul pe profit datorat bugetului de stat”, se arată în comunicatul de presă remis de DIICOT. 

De asemenea, membrii grupării emiteau facturi fiscale fictive către societate liderilor grupului, cuprinzând operaţiuni comerciale nereale. Nuca era exportată în Turcia din România, însă pe acte ţările de provenienţă erau Ucraina şi Chile. 

Sunt cercetate 9 persoane, şase cetăţeni turci şi trei cetăţeni români, precum şi şapte societăţi comerciale. Prejudiciul cauzat statului român ajunge la 10 milioane de lei. 

Vă mai recomandăm:

La vârsta la care alte femei îşi cresc copiii sau nepoţii, patru femei au dat un tun statului român de peste 800.000 de lei

„Regele alcoolului”, condamnat la 9 ani de închisoare. Judecătorii au pus sechestru pe toate proprietăţile sale

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite