Apetitul pentru versuri al lui George Coşbuc, dat de bocetele de înmormântări şi strigăturile de horă, în care era expertă mama sa
0Deşi poezia sa a ajuns la sufletele românilor abia la maturitate, George Coşbuc a început să compună încă din şcoala generală. Marea inspiraţie a lui George Coşbuc a fost tocmai mama sa, expertă în strigături la hore şi bocete de înmormântări.
Străgăturile de la hore şi bocetele emoţionante de la înmormântări, precum şi poveştile pe care mama i le spunea cu patos seară de seară, l-au făcut pe George Coşbuc să se îndrăgostească de folclor, dar şi de versuri.
Poetul s-a născut în 1866, în Bistriţa-Năsăud, în familia unui preot. Încă de când era în clasele primare, George Coşbuc s-a declarat îndrăgostit de poezie, astfel că, pe la 11 ani, micul poet deja îi făcea concurenţă mamei sale pe la hore şi alte evenimente sociale.
Potrivit lui Constantin Catalano, cel care a îngrijit decenii bune casa memorială a poetului şi care cunoaşte viaţa acestuia în detaliu, Maria Coşbuc era o femeie veselă şi inteligentă, adesea solicitată de fete şi flăcăi să improvizeze strigături pentru horă sau bocete pentru înmormântări. Abilitatea şi talentul preotesei nu erau uşor de întrecut.
„Neîntrecută a rămas Maria, până când a mai prins Georgică putere şi până ce a intrat şi el în rândul oamenilor mari de nouă sau zece ani, când s-a pus voiniceşte pe treabă, scoţând la iveală, spre fala părinţilor şi rudelor, strigături mai „acătări” decât ale mamei”, face cunoscut Catalano în Revista Bistriţei.
George Coşbuc, „arta poetică ambulantă” a satului
Nu mult a durat până când George Coşbuc s-a transformat în „arta poetică ambulantă” a satului. Flăcăii ajunseseră să apeleze la George Coşbuc pentru a le face strigături pentru horă, iar fetele pentru a învăţa noi doine, pe care mai apoi le cântau la şezători.
Una dintre pasiunile arzătoare ale lui George Coşbuc erau poveştile. Mama sa ajunsese să culeagă poveşti de prin tot satul pentru a putea să îl adoarmă pe micul George. Mama lui George Coşbuc a apelat şi la Ion Goriţă, un rapsod dintr-o localitate din apropiere, care i-a şi dezvoltat poetului gustul pentru snoavă şi versul satiric. Rapsodul, împreună cu Maria, mama sa, au fost „dascălii de folclor” ai poetului.
„Vacanţele şi le petrecea la Hordou (n.r. localitatea natală), printre ţărani. Aici poetul găsea liniştea de care avea nevoie. Pentru el, satul natal avea un farmec aparte, aici era lumea pe care o iubea, era mediul care-l încânta, şi-l inspira. La umbra plopilor, în zăvoiul morii, tânărul îşi amenajase o măsuţă la care scrie versuri cu nemiluita. De aici, de la umbra acestor plopi, gândea Coşbuc la libertatea naţională şi socială a poporului său”, dezvăluie Catalano.
George Coşbuc dădea atâta importanţă versurilor şi ideilor, încât dormea cu un creion şi câteva bucăţi de hârtie sub pernă. Când liniştea nopţii era „disturbată” de vreo idee, Coşbuc lua hârtia şi scria versurile.
Vă mai recomandăm:
Deşi a devenit unul dintre cei mai importanţi poeţi ai României, George Coşbuc nu era străin de năzdrăvăniile specifice copilăriei. Un jurnalist al ziarului clujean România Nouă, semnala în anul 1934 faptul că George Coşbuc a fost la un pas de exmatriculare după ce şi-a lovit un profesor şi s-a prezentat mahmur la ore.
Casa memorială a lui George Coşbuc a fost vizitată de multe personalităţi de-a lungul timpului, martor stând Constantin Catalano, care s-a îngrijit de clădire aproape 50 de ani. Printre cei care au trecut prin actuala localitate Coşbuc se numără Regele Mihai, ambasadorii diferitelor ţări, actori români şi chiar Elena Ceauşescu.
Ce înseamnă mărimea şi numărul penelor de păun pe un clop din zona Năsăudului? Când erau băieţii privilegiaţi şi înlocuiau opincile cu cizmele? La aceste întrebări încearcă să răspundă zeci de fotografii lăsate moştenire de personalităţi precum Anton Coşbuc, nepotul lui George Coşbuc sau academicianul Iuliu Moisil.
Se încarcă comentariile...
