Activităţi riscante la volan care pot duce la un accident rutier

Activităţi riscante la volan care pot duce la un accident rutier

Comportamentele riscante la volan măresc probabilitatea să fiţi implicaţi într-un accident rutier FOTO: Adevărul/Arhivă

Bruscarea comenzilor autoturismului, nepăstrarea distanţei faţă de maşina din faţă sau condusul atunci când suntem obosiţi se numără printre comportamentele considerate riscante de către poliţişti, care ne aduc mai aproape de un accident rutier.

Respectarea unor reguli minime şi adoptarea unui comportament preventiv la volan ne pot scăpa de accidente care ne-ar putea curma viaţa, atrag atenţia poliţiştii. Potrivit acestora, multe dintre comportamentele pe care le consideram banale, precum condusul când suntem obosiţi sau nepăstrarea distanţei faţă de maşina din faţă, ne aduc mai aproape de un accident de circulaţie. 
 
Alături de reprezentanţii IPJ Bistriţa-Năsăud, am întocmit un top al celor mai riscante comportamente la volan:
 
1. Mesajele trimise în timp ce conducem. Trimiterea unui mesaj atunci când şofaţi vă poate fi fatală, întrucât atenţia nu mai este concentrată doar pe această activitate, ci şi pe telefonul mobil.
 
2. Depăşiri riscante când traficul este aglomerat. Probabilitatea să fiţi implicaţi într-un accident rutier creşte atunci faceţi depăşiri riscante, iar traficul este aglomerat.
 
3. O distanţă prea mică între autoturisme. Distanţa mică între autoturisme devine o problemă mai ales pe drumurile naţionale, unde se circulă cu viteză mare. 
 
4. Începătorii care se „aventurează” în drumuri lungi şi pe timp de noapte. Lipsa de experienţă îşi poate spune cuvântul mai ales la drumurile lungi şi cele făcute noaptea.
 
5. Alcoolul, oboseala şi condusul nu se împacă. Chiar şi o bere băută pe fondul oboselii poate să te ducă mai aproape de un accident rutier. 
 
„Starea fizică a organismului influenţează foarte mult capacitatea de concentrare şi, implicit, capacitate de a conduce. Oboseala şi somnolenţa reprezintă, de asemenea, factori de risc. Dacă acestea se instalează, opriţi imediat pentru a face câteva exerciţii fizice şi a inspira aer curat. Însă şi mai indicat ar fi să lăsaţi pe altcineva să şofeze”, mai recomandă reprezentanţii poliţiei bistriţene.
 

Vă mai recomandăm:

 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările