VIDEO Poliţişti locali agresaţi într-un parc din Baia Mare: „Vă arătăm noi dacă nu ne lăsaţi în pace!”. Ce au păţit scandalagiii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru a aplana situaţia, cei doi poliţişti agresaţi i-au încătuşat pe bărbaţi. FOTO: Arhivă personală
Pentru a aplana situaţia, cei doi poliţişti agresaţi i-au încătuşat pe bărbaţi. FOTO: Arhivă personală

Doi poliţişti locali din Baia Mare au fost agresaţi de către doi bărbaţi recidivişti. Întreaga scenă s-a petrecut în seara de 29 aprilie, în zona parcului de pe strada Gării. Pentru a reuşi imobilizarea lor, poliţiştii i-au încătuşat pe cei doi. Cazul este cercetat acum de către Inspectoratul de Poliţie al judeţului Maramureş.

O simplă sesizare făcută la 112 s-a dovedit a fi o situaţie de coşmar pentru doi poliţişti locali din Baia Mare. Aceştia au fost informaţi că în zona pieţei de pe strada Gării un grup de patru bărbaţi consumă băuturi alcoolice şi sunt recalcitranţi, tulburând ordinea şi liniştea publică. Ajunşi la faţa locului, cei doi poliţişti au încercat să îi legititmeze pe scandalagii şi să aplaneze situaţia. 

„Din păcate, nu s-a reuşit acest lucru. O parte dintre cei implicaţi acolo au devenit recalcitranţi de când am ajuns. Au început să ameninţe că ei pleacă de acolo când vor ei. Au folosit şi cuvinte jignitoare, ameninţări gen: «Vă arătăm noi vouă dacă nu ne lăsaţi în pace». Normal că am încercat legitimarea lor. Din păcate, o parte din ei au devenit din nou agresivi. S-au dezbrăcat. Ne-am trezit mai apoi într-o ploaie de pumni. Am fost nevoiţi să ne dăm în spate, să ripostăm şi să folosim ce am avut în dotare, în încercarea de imobilizare. Am solicitat şi sprijinul echipelor din teren. În circa 5-10 minute am fost ajutaţi de colegii din teren. Până atunci, cu ajutorul cetăţenilor, am reuşit imobilizarea a doi dintre cei implicaţi, chiar cei care au fost agresivi cu noi”, a explicat Vlad Popan, poliţist local principal în cadrul Biroului de Ordine Publică Baia Mare.

În urma scandalului, Vlad Popan a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean din Baia Mare, unde a avut nevoie de îngrijiri medicale. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz, cei doi bărbaţi fiind cercetaţi pentru ultraj. 

„Poliţiştii de la Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare au intervenit într-un parc din zona Gării, unde doi poliţişti locali au fost agresaţi şi ameninţaţi. Doi tineri au fost imobilizaţi şi conduşi la sediul Poliţiei municipiului Baia Mare, unde au fost identificaţi, iar ulterior pe numele lor a fost întocmit dosar penal. Se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj”, a declarat Florina Meteş, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş. 

Potrivit directorului general al Direcţiei Generale de Acţiune Civică din cadrul Primăriei Baia Mare, Dorin Coste, în ultimul an la nivelul Poliţiei Locale au fost semnalate cinci cazuri în care poliţiştii locali au fost ultragiaţi. 

Citeşte şi

Scandalul pliantelor false USR -PLUS continuă la Cluj: „Fluturaş primit în poştă în ziua de Paşti... am citit şi m-am îngrozit”

Răsturnare de situaţie în procesul Uber: compania mai are o şansă în „războiul” cu taximetriştii clujeni. Gafa  instanţei care schimbă totul

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite