VIDEO O minoră aflată în plasament a rămas însărcinată după ce a fost supusă abuzurilor sexuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O sesizare a fost depusă ieri la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Maramureş cu privire la situaţia unei minore aflate în plasament. Asistenta maternală F.T., a afirmat că fata, în vârstă de 15 ani, aflată în asistenta maternală la soţul dânsei, a fost supusă unor abuzuri sexuale din partea unui membru al familiei asistentului maternal în grijă căruia se afla.

Plângerea a fost urmată de investigaţii de specialitate în urma cărora s-a descoperit faptul că minoră este însărcinată, având sarcină în 20 de săptămâni, în evoluţie. Ca urmare a celor constatate, specialiştii au demarat procesul de evaluare iniţială în urma căruia, psihologul recomandă evaluarea complexă a minorei, evaluarea psihiatrică şi instituirea unei măsuri de protecţie specială. 

„Există suspiciunea că ar fi fost victima unei serii de abuzuri sexuale, fapt care a condus în final la situaţia în care minora a rămas însărcinată. Deocamdată informaţiile nu sunt conturate în varianta finală, dar se pare că e vorba de o serie de abuzuri. Prima măsură care s-a luat, încă din cursul zilei de luni, este scoaterea din mediul şi contextul familial care a generat acest istoric al evenimentelor“, a spus Raoul Dromereschi, şef Serviciu Abuz-Neglijare din cadrul DGASPC Maramureş. 

În momentul de faţă cazul minorei este cercetat de către reprezentanţii Compartimentului de intervenţie în situaţii de abuz, neglijare, trafic, migraţiune şi repatrieri din cadrul Serviciul de Asistenţă Socială al instituţiei. Până la finalizarea anchetei directorul general al DGASPC Maramureş a dispus ìnlocuirea măsurii de plasament de la asistentul maternal profesionist, cu plasament în regim de urgenţă la CPRU Baia Mare, la sfârşitul anchetei, urmând a se lua măsurile legale.

Un minor a fost bătut de un angajat al DGASPC

Siundicaliştii angajaţi ai DGASPC Maramureş cer în instanţă plata orelor suplimentare

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite