VIDEO Festival de dans popular la şura taragotistului Dumitru Dobrican

VIDEO Festival de dans popular la şura taragotistului Dumitru Dobrican

Danţul la Şură va avea loc în acest weekend Foto: Adevărul

Unul dintre cele mai frumoase festivale organizate în Maramureş va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, când Dumitru Dobrican va fi din nou gazda festivalului „Danţul la Şură“. Această ediţie este dedicată dansatorilor din alte regiuni şi sunt aşteptaţi peste 200 de participanţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cea de-a şasea ediţie a „Danţului la Şură“ va avea loc duminică, 8 septembrie, în curtea renumitului taragotist Dumitru Dobrican. Evenimentul creat special pentru a reînvia dansul la şură va începe la ora 17.00 şi va dura aproximativ 4 ore. „Am dat sfară în ţară să mai vină alţi participanţi, noi le zicem lătureni. Lăturenii sunt persoanele care nu locuiesc în Groşi. Locuiesc în alte localităţi şi vin în costume tradiţionale de acolo de unde vin. Va fi un moment artistic cu ei şi fiecare echipă îşi trece oarecum în revistă specificul de danţ al lor, de unde vin“, a explicat taragostistul. 
 
Pentru a participa la acest eveniment, invitaţii şi dănţăuşii trebuie să respecte o singură cerinţă. „Cei care participă, pentru a se înrola în danţ, trebuie să aibă costumaţie. Si cei care stau pe bănci şi intră în curte şi asistă tot aşa. Indiferent de costumaţie, de unde vine, dar să aibă costum, pentru că trebuie să fie un respect pentru cei care se înrolează în danţ şi au costumaţie“, a mai spus Dumitru Dobrican.
 
La ediţia din acest an au fost invitaţi să participe interpreţi precum Ana Maria Cardoş, Radu Ciordaş, Nicolae Mureşan, Dumitru Fărcaş şi mulţi alţii. 

Citeşte şi:
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: