Viaţa la ţară, în Maramureş. Cum să trăieşti autonom, doar din ce cultivi

Viaţa la ţară, în Maramureş. Cum să trăieşti autonom, doar din ce cultivi

Grigore Pop, 83 de ani   Foto: Angela Sabău

Mii de turişti aleg, an de an, să vadă satele autentice din Maramureş, acolo unde viaţa se derulează după modele şi tradiţii nealterate, păstrate din generaţii în generaţii. Fără să fie interesaţi să-şi „vândă imaginea”, membrii unei familii din Groşii Ţibleşului ne oferă un crâmpei din viaţa lor de zi cu zi.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Grigore a Şutului” i se zice în sat. Porecla a căpătat-o când s-a însurat cu „fată de-a Şutului”. Bătrânii i-au povestit că străbunicii ei aveau capre, iar una dintre ele era „şută”, adică fără un corn. Acum bărbatul are 83 de ani şi este dintre cei mai vârstnici din localitate. În curtea casei lui din Groşii Ţibleşului (Maramureş) ne întâmpină fiica cea mică, Livia Duma. E la fântână, unde clăteşte rufele în două coveţi mari. Maşina de spălat nu este obligatorie, la fel ca şi alte obiecte de uz casnic. În curte o vacă oferă o imagine absolut autentică a unui sat veritabil, păstrat nealterat. Nu e trimisă la păşune pentru că e departe. Oricum, iarba din curtea casei şi grădină plus nişte mere căzute pe jos oferă suficientă hrană animalului.

Pentru Grigore Pop, pe numele lui real, timpul trece altfel, parcă mult prea încet. Se deplasează fără să dea semne majore de dificultate. „Nu ştiu cum arăt, dar am 86 de ani, împliniţi”, spune el, la întrebarea legată de vârsta lui. Fiind născut în 1935, nu are decât 83, însă lui i se pare că a trecut mai mult timp de atunci. A prins şi vremea regelui, iar tatăl lui a fost în război. „Eram copil în 44, când a fost războiul. Tatăl meu a fost în război”, începe el. „Da’ erau mai harnici oamenii. Nu era mecanizată ţara şi se lucra cu sapa şi cu plugul. Acuma se lucrează numa’ mecanizat. Atunci, făceam holdă cu sapa, manual. Pe când se făcea, îl seceram, îl îmblăteam şi făceam pâine. Atunci, dacă săpai, arai, culegeai, mâncai. Acuma e ca raiul. Aiesta bine nu l-am mai apucat io”, mai spune bătrânul. El e impresionat de oferta bogată a magazinelor, produse care nu existau în tinereţea lui.

Munca la pădure pe vremuri, diferită de cea de astăzi

Bătrânul îşi aminteşte, apoi, de munca la pădure, unde totul se făcea manual. Şi atunci se tăiau copaci din pădure, în zonele din partea de nord a judeţului asta a fost mereu o ocupaţie de bază. Diferenţa este, însă, că atunci doi oameni care lucrau cu un fierăstrău manual abia reuşeau să taie trei-patru copaci într-o zi. „Tăiam cu joagăru’, eram câte doi oameni la un copac. Depinde şi cât erau de groşi, da’ tot se făcea manual. Îi doboram şi îl încărcam la rampă. Erau buşteni mari, groşi, trebuia să fii sigur pe ţapină. Numai trei eram pe rampă. Trebuia să-i urcăm sus. Pe camion. Trebuia să fii tare sigur pe ţapină când îi încărcai, dacă unu scăpa, putea să ne rupă picioarele la toţi. Numai manual se făcea tot. Numai manual încărcam”, mai explică el. Apoi revine cu păreri referitoare la tineret. „Tineretul, azi, e foarte domnos. Nu munceşte. Sunt puţini la care li-i dragă munca. Ştiu numa’ să bată fotbalu’ şi să stea la calculator. Încolo, celelalte, n-au ei hia (nu-i interesează nimic, n.r.). Nu le place să muncească. Batăr am şi io nepoţi şi nu-i ocărăsc”, revine el.

Fiica lui nu este la fel de mulţumită de condiţiile actuale. „Pentru tineret nu-i mai bine. Pentru el e mai bine că acum e singur, da’ cum am fost noi, nouă copii, acuma nu s-ar putea descurca cu banii ăştia. E bine că poţi face ce vrei cu pământu’, de vrei să-l munceşti, bine, de nu, nu mai ai responsabilitatea, dar dacă ar trăi acuma cu 1.000 de lei, nu s-ar descurca”, spune Livia Duma.

Viaţa autonomă, din resurse proprii

Casa veche, din lemn, este înlocuită, pas cu pas, cu pereţi din cărămidă. „A fost nevoie, pentru că, după furtuna de anul trecut, au crăpat pereţii. Nu mai puteam sta cu copil mic, aşa”, spune fiica lui, Livia Duma (38 de ani). Este mamă a doi copii, unul de patru ani şi un bebeluş de doar nouă luni. Doar electricitatea aminteşte de civilizaţie, însă viaţa lor nu e dependentă de asta. O pană de curent nu ar afecta viaţa lor, încă o criză economică, nici atât. Acesta este motivul pentru care anual vin sute de turişti să vadă şi să reînveţe traiul simplu şi autonom, aşa cum s-a păstrat în unele sate maramureşene. Ceea ce cultivă este suficient pentru consumul propriu, făcându-le viaţa independentă.

„Acuma avem numa’ o vacă. N-are rost două, că nu se rentează. Păşunea e departe, eu nu o-am ţâpat (trimis, n.r.) la păşune, că e tare mult să o duc roată până acolo. Laptele e numa’ pântru consumu’ casei”, mai explică bătrânul, arătând că drumul până la păşune face un ocol, din cauza reliefului muntos.

 
Mai puteţi citi:

 

Grigore a Șutului din Groșii Țibleșului    Foto: Angela Sabău

Imagini din aceeasi galerie
  • Grigore a Șutului din Groșii Țibleșului    Foto: Angela Sabău
  • Grigore Pop, 83 de ani   Foto: Angela Sabău
  • Livia Duma     Foto. Angela Sabău
  • Casa bătrânească este refăcută din cărămidă     Foto: Angela Sabău
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările