Viaţa unei familii cu opt membri într-un apartament cu două camere, ameninţată de datorii din toate părţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihaela Mihalca
Mihaela Mihalca

O familie cu şase copii se zbate în sărăcie, încercând, lună de lună, să răzbească în mulţimea cheltuielilor. Taxe, chirie, terapii, iar dacă din veniturile lor rămâne 100 de lei vor avea pâine şi margarină o vreme. Asta este drama pe care o trăieşte o familie din Baia Mare.

De cum intri în casa lor, te loveşte un miros ciudat, amestec de var proaspăt dat pe pereţi şi igrasie. „Îmi pare rău pentru miros. Iar iese igrasia, deşi am dat cu var recent. Ne temem să nu se îmbonvească cei mici”, spune, timid, bărbatul încă de la intrare.

Apartamentul în care stau cu chirie cele opt suflete are două camere, pentru care plătesc 550 de lei. Suma nu e mare, însă pe lângă asta, mai sunt taxele, iar totul se ridică undeva la 1.200  - 1.300 de lei. Numai că pe lângă asta mai sunt şi datorii care s-au acumulat în timp. Cei doi încep să spună cum au ajuns în situaţia asta, cum s-au derulat lucrurile şi s-au lăsat prinşi în tăvălugul unor datorii pe care acum nu le mai pot plăti.

„Am avut locuinţă socială, dar, din păcate, am acumulat nişte restanţe, pe care nu le-am mai putut plăti. Apoi s-au acumulat penalităţile şi de la 4.000 de lei, cât au fost restanţele noastre, am ajuns la peste 15.000 de lei”, începe să povestească Mihalea. Astfel, au trebuit să plece din locuinţa socială, iar acum datoria se plăteşte eşalonat din veniturile lor. Ca şi cum asta nu ar fi fost de ajuns, în timp ce era în spital, au mai luat bani împrumut. „Am luat trei mii de euro. Eram în spital, aveam nevoie bani, aşa că am luat împrumut. Dar nu i-am mai putut da înapoi la timp şi ne-au pus dobâdă. Acum avem vreo 6.000 de euro de plătit, dar până la urmă am reuşit să ne înţelegem cu omul, i-am explicat care e situaţia. I-am zis că nu am ce să-i mai dau, numa zilele dacă vrea să mi le ia. Omul a început să plângă. A zis că nu ne mai pune dobânzi şi am stabili să-i dăm lunar cât putem. Câte 50 de euro, 100, când, cum putem”, mai povesteşte Petre, cu lacrimi în ochi.

Bărbatul este epileptic, după ce a suferit un accident la muncă, cu mai mulţi ani în urmă. Totuşi, a mai muncit pe unde a putut, în construcţii, însă din cauza unor medicamente pentru această afecţiune, alte organe i-au fost afectate, astfel că a fost nevoie de o intervenţie chirgicală la nivelul bilei. Acum este în pensie de boală şi are un ajutor de handicap, iar soţia lui, Mihaela, are venituri ca asistent personal pentru unul dintre cei doi mai mici copii, care suferă de sindom Down. Oricum, veniturile lor abia dacă depăşesc 1.500 de lei, iar după ce plătesc cheltuielile lunare, abia dacă mai rămân bani de pâine.

Copii talentaţi, buni la învăţătură

Patru dintre cei şase copii merg la şcoală. Cel mai mare are 17 ani şi face o şcoală profesională. A încercat să şi lucreze, pentru a-şi ajuta familia. „El, când avea teze sau lucrări, nu putea merge la şcoală, că era la servici. Am zis să meargă la şcoală, mai bine, să termine şcoala, că e mai importantă”, spune bărbatul. De altfel, el vrea să meargă apoi şi la liceu, iar unul dintre fraţii mai mici vrea să se facă inginer. Petronela este în clasa a şasea, iar alţii doi sunt în clasa a patra.

„Este un an între ei, dar i-am dat la şcoală deodată, ca să fie într-o clasă”, explică femeia. Cei doi sunt la program prelungit, unde învăţătoarea i-a acceptat gratis. Totuşi, masa la cantină trebuie plătită. „Pe noi ne depăşeşte, noi nu-i mai putem ajuta la lecţii, aşa că a trebuit să îi lăsăm la program. Doamna învăţătoare i-a acceptat fără bani, că a văzut în ce situaţie suntem”, mai spune Mihaela. „Am zis că cel mai important e să meargă la şcoală, că fără şcoală nu au nicio şansă”, spune tatăl.

Petronela are12 ani şi este foarte talentată la desen. Nu ştie încă precis ce ar vrea să se facă. „Prima dată am vrut să mă fac doctoriţă, dar mai mult îmi place să desenez. Acum m-am răzgândit Mi-ar plăcea să mă fac patiser, pentru că îmi plac dulciurile foarte mult, îmi place să fac prăjituri”, spune ea, în timp ce ne arată câteva desene realizate de ea. În tot acest timp, unul dintre gemeni, care merg la grădiniţă, este cel mai neastâmpărat. Mama tebuie să fie mereu cu ochii pe el, pentru că, lăsat nesupravegheat, cu siguranţă face ceva. „Este pasionat de tot ce înseamnă tehnlogie”, spune Mihaela despre cel mai mic, afectat de sindrom Down. De altfel, singurul moment când stă liniştit este atunci când primeşte un telefon mobil în mână, să poată să asculte muzică.  

De sărbători, au primit ajutor ce au constat în îmbrăcăminte pentru cei mici. Ei au acum ce să poarte, însă cel mai mult îşi doresc, acum, să scape de datorii şi să poată locui în condiţii decente, să le poată oferi copiilor o viaţă normală.

Mai puteţi citi:

Cum ne prezentăm la interviul de angajare. Lucruri care trebuie spuse şi detalii de ascuns în faţa angajatorului

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite