Vechi meşteşuguri din Maramureş care se păstrează doar ca „spectacole” pentru turişti
0
Meşterii populari din Maramureş practică meserii considerate „pe cale de diaspariţie”. Aşa cum era firesc, tehnologia şi industrializare au luat locul vechilor instalaţii din lemn, folosite din vechime. Totuşi, în unele sate, vechile meşteşuguri se mai practică, însă din ce în ce mai puţin pentru utilitatea lor, şi tot mai mult ca ”spectacol” pentru turişti.
Meşterii populari fac diferite obiece de uz casnic sau ornamentale folosind cunoştineţele pe care le moştenesc din bătrâni. Unele dintre ele nu-i mai dovedesc utilitatea, însă păstrătorii tradiţiilor şi a obiceiurilor duc mai departe aceste obiceiuri, chiar dacă există posibilităţi tehnologice mut mai avansate. Fără intervenţia vreunei maşinării, meşterii fac diferite obiecte ornamentale sau de uz practic, folosind doar cunoştinţele pe care le-au moştenit din generaţie în generaţie. Unele dintre ele vor fi duse mai departe de generaţile viitoare, după ce au înţeles că pot fi folosite ca atracţii pentru turişti, turismul şi agroturismul fiind o parte a economiei care s-a dezvoltat mai mult în ultimii ani.
Meşterii care lucrează în lemn au un statut aparte în Maramureş. În schimb, vechiul meşteşug de a face opinci este din ce în ce mai puţin căutat. Este şi firesc, deoarece opincile se mai poartă doar de artişti, în spectacolele folclorice, foarte rar fiind purtate de săteni. Opincile completează portul popular tradiţional, iar în trecut se făceau doar din piele. Astăzi se mai folosesc şi înlocuitori, însă se fac după acelaşi tipar. Meşterii care mai fac opinci spun că mulţi ani de zile nu s-au mai cerut, însă în utimii ani, au început să reapară cererile, în special pentru artişti, care au nevoie de ele pentru spectacole. De asemenea, tineri care vor să organizeze unele evenimente în stil tradiţional, mai solicită rareori opinci.
Ţesutul în război este, de asemenea, un obicei care se mai păstrează. Acesta îşi mai găseşte utilitatea în gospodăriile din satele maramureşene, în special dacă vorbim despre lână, ca materie primă. În satele maramureşene se folosesc frecvent cergile din lână care sunt ţesute în război. Maria Zapca este cunoscută pentru că duce mai departe acest meşteşug. La fel ca multe alte femei din generaţiile trecute, ea a învăţat de la mama ei să ţeas, încă de când era foarte mică. Pasiunea pentru acest meşteşug se pare că a urmărit-o toată viaţa, pentru că, deşi viaţa i-a permis să nu se mai ocupe de acest meşteşug, ea a înţeles repede că e o tradiţie mult prea valoroasă pentru a o lăsa să se piardă. Astfel, nu doar că foloseşte ţesăturile realizate de ea, dar participă şi la diferite târguri tradiţonale, reuşind să facă din asta o meserie şi un mod de viaţă. Maria Zapca speră ca meşteşugul pe care îl practică să îl poată duce mai departe fiica ei, care, deşi nu părea foarte interesată în copilărie, a înţeles cât de important este să nu lase să se piardă această practică veche.
Nici vechile obiceiuri nu au un destin diferit de cel al mşeşugurilor. Mersul în şezătoare, spre exemplu, era un obicei absolut obişnuit în satele din Maramureş până pe la jumătatea secolului trecut. Este cunoscut faptul că femeia era responsabilă cu tot ce însemna ţesătură, de la cultivarea plantei din care se produce firul, până la ţesut şi, apoi, ornat cu modele cusute, ori împletit. „Şezătorile aveau loc luni, miercuri şi vineri. Într-o casă mai mare, se adunau cu lucru fetele, începând de la 14-15 ani. Pe cele mai tinere le însoţeau mamele sau bunicile şi lucrau până pe la 22.00-23.00, apoi plecau acasă. Fiecare femeie venea fie cu lucruri de cusut – cămăşi sau alte obiecte, fie cu caiere de lână sau cânepă”, explică etnologul Nicoară Mhali.
Dincolo de faptul că la şezătoare fetele şi femeile îşi îndeplineau una din sarcinile importante, şi anume aceea de a asigura tot ce însemna textile pentru uzul casnic şi îmbrăcăminte, era şi o ocazie de socializare. Astăzi, şezătorile se mai organizează mai mult ca spectacol, doar pentru a nu fi dat uitării acest obicei.
Acestea sunt doar câteva din sutele de meşteşuguri şi obiceiuri care făceau, odată, viaţa la ţară spectaculoasă, viaţa pe care azi doar bătrânii şi-o mai amintesc.
Mai puteţi citi:
Cum prepari o ciorbă de miel cu măcriş, după o reţetă tradiţională
Se încarcă comentariile...
