Unchiul fetiţei împuşcate accidental de către un poliţist: „Am văzut că e rănită când am ajuns acolo unde ne-a găsit Poliţia. Ea n-a zis nimic, nici n-a plâns“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unchiul fetei nu şi-a dat seama că micuţa este rănită. FOTO: Arhivă personală
Unchiul fetei nu şi-a dat seama că micuţa este rănită. FOTO: Arhivă personală

Unchiul fetiţei care a fost împuşcată accidental de către un poliţist în timp ce urmărea o maşină care a refuzat să oprească la filtru în judeţul Maramureş a făcut primele declaraţii. Băiatul în vârstă de 16 ani se afla şi el în maşină în momentul în care prietenul său nu a oprit la semnalele poliţiştilor.

Potrivit declaraţiilor făcute de către unchiul fetei rănite, poliţiştii au deschis focul asupra maşinii în care era la aproximativ cinci minute după ce a început urmărirea. 

„Eram la bunici cu nepoatele mele şi ne-am dus acasă la soră-mea. Pe drum ne-am întâlnit cu Poliţia. L-am rugat eu pe băiatul ăsta să ne ducă cu maşina. Ne-a făcut semn Poliţia să oprim şi am fugit pentru că băiatul s-a speriat. Nu mi-a spus nimic în maşină. Nu mergeam des cu el cu maşina. Urmărirea a durat cinci minute şi au început poliţiştii să tragă în roţi. Ne-am speriat”, a spus acesta.

Mai mult, nici şoferul şi nici unchiul fetei rănite nu şi-au dat seama că s-a întâmplat ceva cu fetiţa rănită.

„Am văzut că nepoata mea e rănită după ce am ajuns acolo unde ne-a găsit Poliţia. Ea nu a spus nimic, nici nu a plâns. El ne-a lăsat cu maşină cu tot acolo unde ne-a găsit poliţia şi a plecat”, a completat tânărul.

Fetiţa a fost operată de medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare şi cel mai probabil va mai rămâne internată în unitatea medicală cel puţin şapte zile.

Citeşte şi:

Fetiţă de 7 ani împuşcată de un poliţist. Copilul se afla pe bancheta din spate a unei maşini urmărite de oamenii legii, după ce şoferul a refuzat să oprească

FOTO Fetiţa împuşcată de poliţist, operată de medicii din Baia Mare. Care este starea copilului în vârstă de 7 ani

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite