Un tânăr a murit călcat de maşină, dar a salvat viaţa familiei sale. Greşeala fatală pe care a făcut-o bărbatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din Baia Mare, a fost strivit de maşină în timp ce încerca să salveze viaţa fetiţei sale de câteva luni, a soţiei şi a soacrei sale. Accidentul a avut loc pe un drum de căruţe, în localitatea Cetăţele, judeţul Maramureş.

Nelu M. se afla la volanul maşinii, când, la un moment dat, a simţit miros de fum. A coborât din vehicul, uitând să tragă frâna de mână sau să oprească motorul, moment în care maşina s-a pus în mişcare. Aproape de locul respectiv era o râpă şi, pentru că în automobil se aflau fiica în vârstă de câteva luni, soţia şi soacra sa, tânărul a încercat să oprească maşina, dar forţa vehiculului l-a răpus. Astfel, băimăreanul în vârstă de 30 de ani a fost prins sub roţile maşinii şi a murit pe loc.

„Ieri, 21 august, poliţiştii au fost sesizaţi prin SNUAU 112 că o persoană a rămas încarcerată sub un autoturism, pe raza localităţii Cetăţele. Poliţiştii din Şişeşti s-au deplasat de urgenţă la locul indicat, împreună cu un echipaj SMURD care, din păcate, a constatat decesul persoanei. Poliţiştii au stabilit că este vorba despre un bărbat de  30 ani, din Baia Mare, care a fost transportat la morga spitalului pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

Tânărul devenise tată în urmă cu câteva luni şi era mândru de familia pe care şi-o întemeiase. Devastată de durere, mama acestuia a postat un mesaj emoţionant pe pagina sa de socializare.

„Unde te-ai dus tu dragu' mamei şi m-ai lăsat cu inima ruptă în două. M-ai lăsat cu sufletul îndurerat. Vino înapoi la mama ta şi la familia ta. Mama te aşteaptă!!!”, a scris femeia. 

Citeşte şi

 

VIDEO Poliţist spulberat de un vitezoman băut. Incidentul şocant petrecut sub ochii unor poliţişti străini a fost filmat de radar

 

VIDEO Un primar din România este acuzat că ar fi agresat un bătrân. Edilul s-a ales cu dosar penal 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite