FOTO Un parapantist din Maramureş a descoperit un mic lac format din surparea unei galerii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Localitatea Baia Sprie a devenit cunoscută datorită unui lac de culoare albastră. Albastrul apei este vizibil numai în zilele cu soare. Numai că relativ recent a fost descoperit tot în zona oraşului Baia Sprie un al doilea lac, botezat de localnici "Lacul Verde".

Cel care l-a descoperit este un împătimit al sporturilor extreme. Numele său este Dancs Laszlo Atilla şi se declară extrem de încântat de faptul că turiştii vor avea acum un al doilea obiectiv turistic de acest gen după Lacul Albastru. 

"Zburam de pe vârful Mogoşa spre vârful Igniş în 2013, într-o zi frumoasă de vară şi în zona dealului Minei am observat lacul. Am survolat acea zonă de sute de ori şi niciodată nu am observat nimic. Am văzut de sus ceva şi după ce am coborât am studiat atent fotografiile şi mi-am dat seama că acolo e un nou lac. 

Care s-a format, la fel ca şi Lacul Albastru, tot printr-o surpare a unei galerii. Lacul are culoare asemănătoare Lacului Albastru, doar că puţin apa este mai verzuie. Şi la mărime sunt identice. Lacul Albastru 2, cum l-am botezat eu, sau Lacul Verde, cum îi spun localnicii, se află în partea opusă dealului minei faţă de lacul Albastru", a declarat Dancs Atilla. 

Acesta a mai adăugat că la acest al doilea lac se poate ajunge fie de la Lacul Albastru, fie de la fosta mină Baia Sprie. Zona, în momentul de faţă, este una neamenajată, la Lacul Verde neputându-se ajunge cu maşina, spre exemplu. 

Primarul oraşului Baia Sprie Dorin Paşca a declarat că el personal nu a văzut acest lac, însă pentru administraţia locală exitenţa lui poate aduce multe beneficii, putând fi transformat în obiectiv turistic. Mai ales că se ştie că cei mai mulţi turişti care ajung în Baia Sprie vin pentru ca să viziteze Lacul Albastru. 

"Pe noi, ca administraţie, nu poate decât să ne bucure că vom avea un loc lac care va deveni obiectiv turistic de interes naţional. Planurile noastre sunt legate în momentul de faţă de punerea în valoare a Lacului Albastru, mai exact de realizarea unei reţele de drumuri care să ducă la acest obiectiv turistic. Sigur că apariţia unui nou lac de acest gen înseamnă că pământul în zonă nu stă degeaba, dar nu cred că există vreun pericol", a declarat Dorin Paşca. 

Citeste si: 

La 45 de ani a renunţat la job ca să facă 100.000 de euro din meditaţii, deşi nu a fost niciodată profesor

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite