Un orăşel din Transilvania colectează selectiv deşeurile de un deceniu: „Din plastic murdar ne-am gândit ce să facem şi am obţinut o pavea“

Un orăşel din Transilvania colectează selectiv deşeurile de un deceniu: „Din plastic murdar ne-am gândit ce să facem şi am obţinut o pavea“

Oraşul Târgu Lăpuş. FOTO: primariatargulapus.ro

Târgu Lăpuş, un mic oraş din judeţul Maramureş, colectează selectiv deşeurile pe cinci fracţii, de un deceniu. Proiectul a fost dezvoltat din fonduri europene în anul 2009, iar modelul pe care îl oferă localitatea maramureşeană a devenit repede un exemplu de bune practici.

În Cluj-Napoca colectarea selectivă a deşeurilor a stârnit nemulţumirea oamenilor. Pe lângă faptul că sunt puşi să-şi spele ambalajele, să le aranjeze frumos pe fracţii pentru ca firmele de salubritate să le ducă direct la centrele de reciclare, Primăria a crescut şi tarifele motivând că preţul benzinei a fost majorat şi că îşi doreşte să achiziţioneze containere. În Târgu Lăpuş însă, la aproximativ 100 de kilometri de Capitala Ardelealului, lucrurile stau altfel. Cetăţenii plătesc 4,5 lei de persoană preţul la colectare. 
 
„Am fost transformaţi în personalitate juridică şi astfel am fost nevoiţi să percepem şi TVA-ul. Dar din 2009 cetăţenii plăteau aceeaşi sumă, 4,5 lei/persoană. Acum le-am majorat doar cu TVA-ul pe care trebuie să îl plătim”, a declarat Mitru Leşe, primarul oraşului Târgu Lăpuş.
 
Ţiţei şi pavele obţinute din gunoiul menajer
 
Primarul Mitru Leşe spune că modul în care se gestionează gunoiul nu este o filosofie, ci doar o dorinţă de a proteja mediul şi comunitatea. Edilul a găsit soluţii eficiente pentru a recicla deşeurile în derivate din petrol sau pavele, doar că se loveşte de lipsa de fonduri.
 
„Colectarea gunoiului orăşenesc conţine segmentul de deşeuri din material plastic, în acest domeniu colectarea fiind selectivă. Plasticul curat reintră în circuitul economic, în timp ce o parte din plasticul murdar ia drumul unei instalaţii de cracare şi astfel se obţin gaz metan şi instalaţii petroliere. Gazul metan se introduce în circuitul instalaţiei de cracare pentru încălzirea termică a acesteia, de asemenea, obţinându-se şi derivaţiile petroliere care se transformă prin proceduri tehnice în petrol, motorină. Printr-o reacţie chimică se poate obţine o fracţie de petrol din plastic. Problema e legislaţia care nu-mi permite să mă dezvolt. Apoi, din plastic murdar, să zicem o sticlă cu ulei aruncată sau una cu iaurt ne-am gândit ce să facem. Am obţinut o pavea şi o să o omologăm”, a adăugat edilul maramureşean. 
 
Proiectul de colectare selectivă, inspirat din Olanda
 
Potrivit primarului, plasticul curat se întoarce pentru a fi reutilizat. La fel se întâmplă şi cu sticla, cartonul sau hârtia. 
 
„Am vizitat şapte universităţi. Eu am luat nişte idei, n-am inventat nimic. Olanda a fost de referinţă pentru mine. În anul 2009 am primit prima finanţare. Am fost la cel mai mare târg de servicii publice la IFAT. De acolo mă inspir. Am căutat ce se regăseşte la noi în comunitate. Nu împovărez cetăţeanul privind taxele aferente”, spune Mitru Leşe. 
 
În Târgu Lăpuş, conform ultimului recensământ, trăiesc peste 13.300 de locuitori, oraşului fiindu-i arondate administrativ şi 14 sate. 
 
Citeşte şi
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: