Un diplomat englez s-a sinucis în Baia Mare. Ce arată raportul final

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul s-a aruncat de la etajul şapte Foto: Arhivă
Bărbatul s-a aruncat de la etajul şapte Foto: Arhivă

Ancheta în cazul diplomatului britanic decedat la începutul acestui an în Baia Mare s-a încheiat. Medicii legişti au concluzionat că acesta şi-a luat viaţa, după ce s-a aruncat de la ultimul etaj al unui hotel din Baia Mare.

La mijlocul lunii ianuarie, Ian Saunders, în vârstă de 47 de ani a ajuns la Baia Mare. Acesta s-a cazat la unul dintre cele mai renumite hoteluri din oaş, pentru ca după câteva zile să îşi pună capăt zilelor. Ian Saunders lucra la Consulatul britanic din Bucureşti, iar fapta sa a atras atenţia presei din toată lumea.

Potrivit informaţiilor de la acea vreme, bărbatul a cerut o cameră la ultimul etaj, dar i s-a spus că erau încălzite doar cele de la primele nivele, aşa că s-a cazat într-una de la etajul unu. La câteva zile distanţă, acesta s-a aruncat de la ultimul etaj al hotelului, murind pe loc. 


Anchetă în cazul morţii sale a stabilit că a fost vorba despre o sinucidere, mai cu seamă că în camera sa s-au găsite mai multe foi scrise de mână, într-una Saunders afirmând că dorea să-şi ia viaţa. Medicul legist asistent Maria Mulrennan dat concluzionat: „A fost destul de clar din scrisoarea care a lăsat-o, dar şi din raportul procurorului de caz că a ales special acel hotel pentru a se sinucide. Din păcate, este clar pentru mine, indiferent de motiv, Ian a decis să-şi ia viaţa!”

Citeşte şi:

VIDEO Un diplomat britanic s-a sinucis în Baia Mare

Nu există „tentativa de sinucidere”. Mori sau nu, hotărăşte-te!

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite