Tehnici eficiente în educaţia copilului. Cinci lecţii oferite de specialişti
0Pentru mulţi părinţi, un copil este bine crescut dacă se comportă cum trebuie, dacă face ce i se spune, dacă dă dovadă de calităţile care îi sunt impuse. Dar o tehnică bună de creştere a copiilor înseamnă mult mai mult decât atât. Este vorba, în primul rând, de a fi capabil de a comunica atitudinea faţă de drepturile tale, faţă de drepturile copilului şi faţă de dorinţele şi nevoile lui.
Potrivit specialiştilor, copilului trebuie să-i transmiţi respectul tău pentru el, o imagine clară a aşteptărilor şi disponibilitatea de a-l înţelege.
„Un alt aspect extrem de important este de a-i consolida respectul de sine, chiar atunci când îl corectăm, când în certăm, când îl învăţăm sau când îl disciplinăm. Trebuie să ţinem cont că copiii au temperamente diferite, astfel că modul în care îl creştem trebuie adaptat acestuia. Este important acest aspect pentru ca cel mic să se simtă bine cu sine şi cu părinţii lui. Pentru că fiecare copil este unic în felul său, trebuie ţinut cont atunci când îl educăm dacă tehnica este cea optimă, dacă se potriveşte profilului emoţional propriu acestuia. Un copil nu trebuie înfrânt pentru a învăţa o lecţie”, a declarat psihoterapeutul şi psihologul Cecilia Ardusătan.
Care sunt tehnicile eficiente în educaţia copilului
Potrivit specialiştilor, există o serie de tehnici eficiente în educaţia copilului, acestea fiind pretabile în funcţie de situaţii. Iată câteva dintre ele:
1) Lasă copilul, controlează-te tu! Se aplică ori de câte ori reacţionezi la comportamentul dificil al copilului cu emoţii prea violente. În timpul unui conflict emoţional sau fizic, concentrează-ţi atenţia asupra ta, nu a copilului. Recunoaşte că furia ta se datorează într-o anumită măsură presiunilor, dezamăgirilor din exterior, fiind nepermis să-ţi reverşi furia asupra copilului tău. Întorcându-ţi atenţia asupra ta însăţi, nu renunţa însă la a-i comunica copilului ce se întâmplă.
Exemplu: „Acum mă duc în camera mea. Nu-mi place că nu ţi-ai terminat temele, dar şi eu am avut o zi grea. Acum trebuie să mă odihnesc, vorbim despre temele tale mai târziu, când mă mai liniştesc.”
„Dacă copilul are mai puţin de 6 ani, prima dată trebuie să-l „pregăteşti” pentru absenţa ta. Dacă are un alt copil prin preajmă (frate, soră, verişor etc.) vezi dacă poate sta cu el dacă nu, îi porneşti eventual televizorul pentru câteva minute, îl pui să se joace şi îi transmiţi: „Sunt puţin obosită, trebuie să mă odihnesc, nu vreau să strig la tine. Apoi adaugi: mă întorc repede”. Este important a i se preciza acest ultim aspect pentru a nu-i provoca teama de abandon. Când simţi că eşti stăpână pe tine şi ai clarificat de unde vine furia ta abia atunci te poţi întoarce. În funcţie de problemă, discută calm cu el ce te supără, ce soluţii aţi găsit, iar în cazul unui copil foloseşte umorul pentru a rezolva conflictul”, spune Cecilia Ardusătan.
Ce faci când aplici aceste lucruri? Îi arăţi copilului tău cum se pot controla emoţiile puternice, arătând, în acelaşi timp, respect pentru cei din jur. Totodată, copilul are ocazia să se liniştească şi să nu-şi canalizeze energia „să-ţi întoarcă replica”. Va sta poate „botos” pentru o vreme, dar curând va reuşi să privească lucrurile mai detaşat.
2) Încurajează copilul recunoscând semnele pozitive. Această tehnică se aplică pentru a încuraja o bună purtare pe termen lung la copiii de orice vârstă, în orice situaţie. Când îl lauzi pentru purtarea lui sau pentru o anumită calitate, copilul va înţelege mai bine ce preţuieşti tu şi se va simţi apreciat. Concentrându-te şi pe părţile bune, nu doar pe cele rele, îl faci să înţeleagă că vezi tot. Dacă te concentrezi pe purtarea proastă – sau chiar pe cea bună venită ca urmare a unor ameninţări sau pedepse -, nu reuşeşti decât să-l împingi pe copil în centrul scenei pe care se joacă o mare dramă. El are însă nevoie de atenţie chiar şi în momentele nedramatice. Asta înseamnă, de exemplu, să-i spui că te simţi bine împreună cu el în timpul unei plimbări prin parc, ce mult îţi place să staţi de vorbă.
„Dacă vezi că prea puţine lucruri merită lauda ta şi că, de fapt, observi întotdeauna doar greşelile, poate e mai bine să-ţi reformulezi tu aşteptările. Poate că aştepţi prea mult, poate că trebuie să începi prin a lăuda comportamente care nu sunt tocmai perfecte, dar care se află pe drumul cel bun. Prea multe critici înseamnă că te implici prea tare, iar prea multă intervenţie din partea părinţilor poate da loc resentimentelor. Asta în condiţiile în care copiii duc o perpetuă luptă interioară pentru a-ţi fi aproape şi, în acelaşi timp, la distanţă”, a declarat Cecilia Ardusătan.
3) Cicăleala interzisă sau cum se încheie un contract. Se aplică la îmbrăcat, îmbăiat, făcutul temelor, îndeplinirea treburilor casnice, mâncat, făcutul curăţeniei în cameră. Nimănui nu-i place să fie controlat şi să i se spună în permanenţă ce are de făcut. Nu fi cicălitoare. Cu cât insişti mai mult, cu atât copilul se va împotrivi mai tare, iar relaţia se va transforma într-o confruntare de orgolii. Dacă trebuie să repeţi ce-ai spus, încearcă să nu cicăleşti, ci să reaminteşti. Un ton cicălitor sâcâie şi provoacă. Reaminteşte-i copilului ce trebuie să realizeze ca şi când ai da o mână de ajutor, având grijă să-i oferi o anumită libertate de alegere.
„Încearcă, pe cât posibil, să nu ceri ceva imediat. Spune ceva de genul: „Uite ce-aş vrea să faci” sau „Hai să vedem împreună cum ne descurcăm” şi, astfel, eviţi provocările. În ceea ce priveşte explicaţia motivelor tale, câteodată copiii nu văd în cererea de a face ceva decât obligaţia. Nu iau în seamă dacă e ceva logic, binevenit sau util. Dacă reuşeşti să-i faci să înţeleagă care-i scopul urmărit, vor lăsa garda jos mai uşor”, spune Cecilia Ardusătan.
4) Nu-i răni mândria. Se aplică în cazul unor certuri aprinse, când face greşeli, când se dovedeşte că tu ai avut dreptate, când vrei să-l determini să nu mai facă un anumit lucru, când copilul este într-o situaţie jenantă. Este foarte uşor să umileşti un copil. Cu toţii încearcă, la orice vârstă să se îndepărteze de părinţi şi să-şi dovedească, şi lor şi ţie, că au destulă pricepere, inteligenţă şi forţă să se descurce singuri. În acelaşi timp însă, îi încearcă teama că nu vor reuşi – sau că tu nu le dai voie, sau că nu asta este ceea ce vor cu adevărat.
„Când pui un copil la colţ, când îi spui <<Vreau să faci asta acum>> sau <<Bineînţeles că n-ai dreptate!>> sau <<Cum se face că nu se joacă copiii cu tine?>> el va fi copleşit de un sentiment de neputinţă care se poate transforma într-o teribilă ruşine şi/sau furie, de care un copil trebuie ferit cu orice preţ. Oferindu-i, dimpotrivă, o anumită libertate de mişcare, îi transmiţi de fapt: <<Ştiu că nu eşti totuna cu mine. Ai dreptul la gânduri şi sentimente proprii. E normal să gândeşti diferit. Cred că eşti un om capabil>>. Această atitudine îi va spori încrederea şi îl va ajuta să înţeleagă că nu greşelile sau slăbiciunile definesc o persoană”, a spus psihoterapeutul.
5) Cum îl cumperi mai bine. Se aplică dacă vrei să-l determini pe copil să aibă un comportament responsabil, să scape de un obicei prost, să facă ce-i spui, să încerce lucruri noi. Ce trebuie făcut este să fie stabilită dinainte recompensa. Acţionează la fel în situaţii similare şi variază recompensa care poate fi palpabilă. Un mic cadou este binevenit câteodată. După o vreme, vei putea trece de la premiile materiale la recompense de o natură mai subtilă, iar când motivarea externă se va transforma într-una internă (materializată prin expresii de genul: „Eşti un copil foarte bun”), va fi timpul să renunţi la această strategie. Mulţumindu-i copilului pentru ajutor în loc să-i întinzi o bancnotă, îi reaminteşti că şi alţii au aşteptări, nu doar el.
„Trebuie precizat, însă, că oferind pe loc o recompensă pentru a pune capăt unui comportament inacceptabil, nu ajuţi copilul să-şi dezvolte o motivare internă. Copilul îşi va crea o imagine falsă asupra lumii, ajungând să nu mai poate face nimic fără să creadă că i se cuvine ceva în schimb. Astfel, pretenţiile sale vor fi din ce în ce mai ridicate. O motivare pozitivă, însă, în măsură să-l determine să se poate aşa cum ţi-ar face ţie plăcere, îi va oferi, de fapt, putere asupra lui însuşi, nu asupra ta”, a conchis Cecilia Ardusătan.
Citeşte şi
Se încarcă comentariile...
