Tăuţii Măgherăuş nu are container pentru deşeurile din construcţii. Acestea ajung aruncate la-ntâmplare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deşeurile au fost aruncate pe terenurile unor localnici   Susa Foto. Instituţia Prefectului
Deşeurile au fost aruncate pe terenurile unor localnici   Susa Foto. Instituţia Prefectului

Deşeurile menajere dau din nou bătăi de cap autorităţilor. De această dată, ma mulţi saci cu deşeuri de acest fel au fost aruncate la voia întâmplării pe Dealul Dura. Autorităţile locale intervin pentru igienizarea zonei.

O sesizare privind depozitarea unor deşeuri menajere şi deşeuri rezultate din construcţii pe suprafaţa unor terenuri situate pe Dealul Dura, la limita dintre localităţile Baia Mare şi Tăuţii Măgherăuş, a ajuns la Instituţia Prefectului. Anton Rohian, prefectul de Maramureş, i-a convocat, azi, la o întâlnire pe reprezentanţii autorităţilor responsabile cu rezolvarea acestei probleme. Acesta a dispus ca proprietarii terenurilor să fie anunţaţi în legătură cu faptul că se va face o igienizare pe terenurile lor, urmând ca accesul pe aceste proprietăţi să fie obturat, pentru ca persoanele străine să nu mai poată arunca gunoaie pe acel spaţiu, care nu este amenajat în acest sens. O nouă întâlnire pe această temă va avea loc luni, 11 ianuarie, termen până la care situaţia ar trebui să poată fi rezolvată.

Problema depozitării deşerilor din construcţii pe teritoriul oraşului Tăuţii Măgherăuş nu este una nouă. În localitate lipsesc containerele afectate acestui scop, astfel că persoanele care construiesc şi nu lucrează cu o firmă de construcţii, ci cu persoane fizice, nu au unde depozita gunoaiele în mod legal.

De asemenea, depozitele de maşini pentru dezbembrări, care sunt unele dintre cele mai mari generatoare de deşeuri ce nu au unde să fie depozitate. Cu această problemă se mai luptă localităţi precum Satulung, Giuleşti, Copalnic Mănăştur, Săcălăşeni, Satu Nou, Cărbunar, Baia Mare, Cicârlău, Mocira etc. Prefectul a cerut ca astfel de deşeuri să fie evacuate în cazul în care depozitele nu sunt autorizate. Chiar şi în cazul în care sunt autorizate, depozitele trebuie monitorizate de către Garda de Mediu. Precizăm că scurgerile de uleiuri poluează solul şi apele, iar faptul că depozitele nu sunt îngrădite corespunzător afectează mediul înconjurător. În perioada următoare vor fi aplicate sancţiuni foarte drastice celor care nu respectă legea în acest domeniu.

La întâlnirea de astăzi au prticipat reprezentanţi ai Primăriei Tăuţii Măgherăuş, ai Primăriei Baia Mare, Direcţia Poliţia Locală, Biroul Protecţia Mediului, ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Maramureş, precum şi consilierul personal al primarului Cătălin Cherecheş, General de brigadă (r). Ion Pop.

Mai puteţi citi;

Termen prelungit pentru eliberarea titlurilor de proprietate, până la 1 ianuarie 2017

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite