Tânără din România, dublu medaliată cu aur la Jocurile Latino-Americane ale Poliţiştilor şi Pompierilor

Tânără din România, dublu medaliată cu aur la Jocurile Latino-Americane ale Poliţiştilor şi Pompierilor

Laura Augustin. FOTO: Facebook

România a înregistrat un succes răsunător la Jocurile Latino-Americane ale Poliţiştilor şi Pompierilor. Poliţista Laura Augustin, legitimată ca sportiv la CSM Baia Mare, a obţinut două medalii de aur la competiţia care a avut loc în perioada 17-23 noiembrie, în Ciudad de Mexico (Mexic).

Ştiri pe aceeaşi temă

Laura Augustin este prima poliţistă din România care participă la această competiţie, concurs la care au luat parte concurenţi din peste 30 de ţări. Ea a primit o invitaţie specială din partea organizatorilor şi a acceptat-o imediat. Decizia ei i-a adus medalia de aur la Ju-Jitsu, dar şi la disciplina Judo. 
 
„Să aud imnul naţional intonat în onoarea mea de două ori este mai mult decât mi-am putut dori la această competiţie organizată în Mexico City. Cu acest prilej, vreau să le mulţumesc din suflet celor care m-au susţinut şi au avut încredere în mine. Este vorba de antrenorul meu, Vasile Pop, Corpul Naţional al Poliţiştilor Maramureş şi câţiva sponsori”, a declarat Laura Augustin.
 
Laura Augustin are 24 de ani şi este agent de poliţie în oraşul Ulmeni, judeţul Maramureş. În urmă cu două luni a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial al Poliţiştilor şi Pompierilor, competiţie desfăşurată în China. 

Pe lângă calităţile ei fizice, Laura are şi performanţe sportive. Aceasta practică judo de performanţă, din 2006 şi este legitimată la Clubul Sportiv Municipal Baia Mare, sub comanda antrenorului emerit Vasile Pop. Poliţista este multiplă medaliată la campionatele naţionale de judo şi sambo.
 
Citeşte şi
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările