Statutul vrăjitoarelor în folclorul maramureşean. Etnologii continuă să descopere practici magice din cele mai vechi timpuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vrăjitoria în folclorul maramureşean    Foto: expresspress.ro
Vrăjitoria în folclorul maramureşean    Foto: expresspress.ro

Magia a ocupat un loc aparte în cultura românească, iar în satul maramureşean, un loc cu totul special. Aici, multe credinţe „au rezistat“ peste ani, fiind transmise din generaţie în generaţie şi în special în Maramureşul istoric mai pot fi găsite femei bătrâne pentru care argumentele logice pălesc în faţa superstiţiilor.

Pacturi cu diavolul, cămăşi magice, precum cele din filmele pentru copii, şerpi fermecaţi, femei bătrâne cu puteri magice.Toate acestea fac parte din folclorul maramureşean, în special în satele din Maramureşul istoric, unde etnologii continuă să facă studii de specialitate şi încă mai descoperă lucruri noi despre practicile din trecut. Profesorul etnolog Pamfil Bilţiu a publicat în volumul III din Studii de enologie românească un capitol dedicat acestui aspect. ”Substratul mitologic al magei în spaţiul investigat de căter noi este deosebit de bogat, datorită conservatorismului zonei, dar şi psihologiei maramureşeanului, care este prin excelenţă un om superstiţios şi care crede nedezminţit în practicile magice, născocite de omul din popor în trecerea lui prin vreme”, arată profesorul în cartea sa.

Pactul cu diavolul, cel mai cunoscut

De altfel, despre statutul acestor ”vrăjitoare”, el arată că este unul complex, în jurul vrăjitoriei brodându-se o adevărată mitologie prin care se dezvăluie modul în care acţionau. Diavolul este deseori pomenit în volumul său, autorul arătând că cercetările sale au condus la concluzia că acesta este sursa de putere supranaturală a vrăjitoarelor. ”În contextul statutului vrăjitoarelor, capătă o importanţă aparte pactul cu diavolul, care ne evidenţiază existenţa unui substrat mitologic comun vrăjitoriei, atât în folclorul nostru, cât şi în cel al altor popoare. Pactul cu diavolul este generatorul care asigură înzestrarea lor cu o putere draconică, le facilitează să săvârşească o serie de vrăji, crezându-se că pot săvârşi veritabile minuni”, mai arată Pamfil Bilţiu. Prin acest pact, continuă el, se consfinţeau relaţiiile vrăjitor-demon, care rămân pe viaţă, iar stăpâna terbuia să respecte cu rigurozitate unele cerinţe. ”Presripţiile impuneau ca înainte de moarte, diavolul să fie vândut de proprieară unei alte persoane, după prescripţii ritualice, aşa cum arată cercetările noaster la Vadu Izei. Tradiţia spune că cea mai mare vrăjitoare a tuturor timpurilor, Ana Herbil din Vadu Izei, a avut o tentativă nereuşită de a vinde diavolul cu care lucra. Neizbutind, a fost nevoită să îl ia cu ea în lumea de dincolo”, mai arată profesorul etnolog.

Credinţele despre diavol, ca fiinţă rufăcătoare, sunt foart vechi şi foarte răspândite în mitologia mai multor popoare, iar vrăjtoarele purtau diferite denumiri: babe meştere, bobonitoare, bosconitoare, meşteriţ etc.

Casele pustii şi mejdele, locurile preferate de vrjitoare 

Locurile preferate pentru practici magice erau, conform cercetărilor etnologice ale profesorului Pamfil Bilţiu, casele pustii, zonele marginale sau hotarele (mejda). ”Hotarul este un loc comun pentru practicarea vrăjilor de alngare a demonilor, de apărare împotriva strigoilor care bântuiau. Se credea în popor că pe mejdă şi în propiere de cimitir îşi au lăcădamul (culcuşul) duhurile necurate”, mai arată el. De altfel, credinţele din bătrâni interziceau construirea caselor pe mejdă, fiind un loc considerat ”necurat”.

”Profesiunea de vrăjitoare”, spune profesorul, presupunea un ”inventar de produse miraculoase, preparat prin mijloce tainice, care slujeau ca adjuvanţi şi erau indispensabile manoperelor vrăjitoreşti.”. Spre exemplu, o cămaşă ”magică” era cea ţesută de şapte vrăjitoare, noaptea, într-o casă pustie. Cămaşa ”magică” avea rolul de a-l proteja pe cel care o purta, să nu fie ”prins” de nicio lege şi să nu fie pedepsit pentru nicio faptă. ”O astfel de piesă din instrumentarul magic vrăjitoresc ne aminteşte de ritualul preparării magice a cămăşii ciumii, de largă răspândire în folclorul maramureşean”, completează Pamfil Bilţiu. Însă, continuă el, instrumentarul foloit în aceste practici era exterm de bogat, cele mai cunoscute fiind mărgeaua şarpelui, învestită de către omul din popor cu o putere magică şi subiectul multor legende, dar şi pielea de şarpe năpârlit sau lâna de broască şi nunumai. ”Exită şi foarte multe credinţe legate de tăietorul de lemne. Se crede că cine sare de rei ori peste butucul de tăiat lemne, are nooc la păduri şi la livezi”, mai spune etnologul.

Cercetările etnologice pe această temă au scos la iveală un întreg univers al uneia dintre cele mai vechi dorinţe ale omului: stăpânirea şi subordonarea forţelor oculte.

Mai puteţi citi:

Baia Mare a pierdut competiţia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Timişoara a reuşit să convingă

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite