Românul care se joacă cu focul şi creează opere în fier forjat evaluate la mii de euro. „Cererile îmi vin din toată ţara“

Românul care se joacă cu focul şi creează opere în fier forjat evaluate la mii de euro. „Cererile îmi vin din toată ţara“

Marius Nechifor

Artă, tradiţie, design, meşteşug, toate se întâlnesc în atelierul unui băimărean de 37 de ani. Nu e un simplu atelier de fierărie ori confecţii metalice, e un loc unde se creează şi se realizează, începând de la obiecte decorative de mici dimensiuni, până la piese de mobilier sau garduri, toate realizate prin aceeaşi tehnologie, a forjării (înzălzire până la incandescenţă) fierului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Se joacă cu focul, la propriu. Asta este povestea băimăreanului Marius Nechifor, care după ce a muncit în Italia în acest domeniu, a venit acasă cu planuri mari. Însă pentru a le pune în practică, mai avea nevoie de puţină experienţă în domeniul managementului, astfel că mai întâi a lucrat, pentru câţiva ani, ca manager de calitate la o multinaţională, după care a considerat că „a venit momentul”.

Astfel a început munca în atelierul de confecţii metalice al tatălui său, alături de colegul său, Horia Cristian Paşca, cel care se ocupă de partea electrică a corpurilor de iluminat. „Investiţia de început nu a fost mare, pentru că lucram în atelierul de confecţii metalice pe care îl avea tatăl meu. Dar eu am văzut mai mult partea creativă a confecţiilor metalice, pentru mine a fost mai mult un joc. Nu era o fierărie tradiţională. Avea aparat de sudură şi tot felul de alte unelte, iar după munca în Italia, unde am lucrat, efectiv, cu aparatul de sudură, m-am orientat spre zona asta a businessului”, explică el începutul.

Fiind pasionat de tradiţie şi cu experienţa acumulată, atât în ce priveşte meşteşugul, dar şi managementul, s-a apucat de propria afacere, în industria creativă, în urmă cu aproximativ trei ani. „Când am deschis atelierul, tocmai asta a fost ideea, să-mi creez un context artistic, să nu fie un conglomerat de chestii diferite. Se întâmplă şi să mai pierd clienţi, pentru că nu întotdeauna sunt de acord cu cererea lor. Nu îmi impun ideile, de obicei merg pe mâna designerului şi nu îmi place să fac compormisuri, tocmai de aceea, la proiectele mari lucrez cu o firmă de arhitectură”, explică el.

Clienţi tot mai pretenţioşi

Tocmai exigenţa în alegerea modelelor a început să-i aducă clienţi tot mai pretenţioşi, de aceea, modelele pe care le face sunt unicat, create de designerii sau arhitecţii cu care lucrează. Produsele se realizează doar la comandă, nu se vând în magazine, iar clienţii au posibilitatea să se implice ţi în crearea modelelor, nu doar în alegerea lor.

”Idee mea este ca dacă vine un client la mine, el vrea să zicem o masă, dar nu una obişnuită şi atunci noi îi creăm un context. Am făcut, de exemplu o grindă metalică ce coboară din tavan, se transformă într-un blat de masă şi reprezintă masa din bucătărie. O astfel de abordare face să devină obiectul central din casă. Necesită o abordare mai exclusivistă şi puţină încredere. De cele mai multe ori, clientul vine cu o idee preconcepută, chiar cu un proiect, dar dacă simt că nu e chiar ce trebuie, încerc să-l adaptez. Poţi să ai o casă foarte frumoasă şi să-i scazi sau să-i adaugi din valoare datorită gardului. Dar trebuie să fie şi aportul personal al omului, mie mi se pare chiar o idee bună ca omul să îşi pună amprenta personală, adică nu doar să îi dai o listă de unde să-şi aleagă el vreun model”, mai spune el.

Lenjerie din metal pentru expoziţie şi săbii, ca recuzită de film

De la candele şi mici obiecte de decor şi până la obiecte de mobilier sau chiar garduri, paleta de produse este extrem de vastă. Însă nu s-ar fi gândit niciodată că va realiza lenjerie din metal sau obice ce vor fi folosite în filme. Totuşi, s-a întâmplat. „Lenjeria a fost pentru o expoziţie iar săbiile, pentru un film ce se turna în Franţa. Cum nu mai făcusem săbii, mi-am luat o enciclopedie cu toate armele de acest fel ce s-au făcut în istorie şi m-am documentat”, mai spune el acum.

Astăzi, piesele realizate din fier forjat ajung la preţuri considerabile, în special dacă sunt unicate, aşa cum le face Marius Nechifor. „Pentru că sunt produse mai de nişă şi trebuie să te dedici mult unui proiect ca să-l finalizezi, nu se pot face mai multe în paralel. Eşti limitat şi asta face ca businessul să nu fie cu o cifră de afaceri foarte mare”, mai explică el. Însă cererile vin, în special din mediul online, din toată ţara.

Un nou proiect ce s-ar putea materializa în curând vizează Muzeul Satului din Baia Mare, unde elevii şi vizitatorii ar putea vedea cum se realizau obiectele din metal, în trecut.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Marius Nechifor     Foto: Arhiva personală Marius Nechifor

Imagini din aceeasi galerie
  • Marius Nechifor     Foto: Arhiva personală Marius Nechifor
  • Marius Nechifor
  • Lucrări din fier forjat    Foto: Arhiva personală Marius Nechifor
  • Obiecte sudate în atelier    Foto: Arhiva personală Marius Nechifor
  • Lenjerie din tablă găurită    Foto: Arhiva personală Marius Nechifor
  • Porți metalice unicat    Foto: Arhiva personală Marius Nechifor
  • Scări metalice     Foto: Arhiva personală Marius Nechifor
Distribuie imaginea
citeste totul despre: