Recidivist arestat pentru viol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra a fost violată în casa inculpatului Foto: Arhivă
Tânăra a fost violată în casa inculpatului Foto: Arhivă

Un băimărean în vârstă de 33 de ani riscă să stea între 10 şi 25 de ani după gratii, după ce a violat o minoră de doar 14 ani. Bărbatul nu este la prima sa abatere, acesta fiind recidivist.

Tribunalului Maramureş a dispus arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 02.10.2013 până la data de 30.10.2013 inclusiv, a inculpatului Cătălin Cerbu, în vârstă de 33 de ani, domiciliat fără forme legale în Baia Mare, recidivist, fără ocupaţie, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpatului, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, la data de 19 septembrie, în jurul orelor 15:00, a întreţinut raporturi sexuale prin constrângere fizică cu partea vătămată G. Virginica, în vârstă de 14 ani, faptă care a avut loc în imobilul în care locuieşte inculpatul.

În drept, această faptă este prevăzută de art. 197 alin. 1 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal şi pedepsită cu închisoare de la 10 ani la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Jurnalistă violată în toiul zilei, în centrul Capitalei sub ameninţarea cuţitului. Poliţia analizează imaginile surprinse pe camerele de supraveghere

Un băimărean si-a bătut şi violat propria mamă timp de mai bine de trei ani

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite