Raport pozitiv al Curţii de Conturi privind activitatea primăriei Baia Mare, dar cu mici nereguli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea de Conturi a verificat activitatea primăriei din anul 2012 FOTO: Adevărul
Curtea de Conturi a verificat activitatea primăriei din anul 2012 FOTO: Adevărul

În urma controlului desfăşurat în perioada iunie-iulie de către Curtea de Conturi administraţia publică băimăreană a primit un verdict pozitiv. Modul de alocare a fondurilor, încheierea şi gestionarea contractelor existente s-a făcut în parametrii legali conform instituţiei mai sus amintite, totuşi administraţia publică a fost atenţionată cu privire la trei nereguli ce necesită soluţionare.


Conform raportului Curţii de Conturi toate activităţile dintre primăria Baia Mare şi alte societăţi comerciale se desfăşoară în mod legal, atât din punct de vedere juridic cât şi financiar. „Cea mai mare satisfacţie este faptul că, în raporturile dintre municipiul Baia Mare, primărie sau alte entităţi din subordinea noastra şi societăţi comerciale care prestează servicii, lucrări pentru municipiu, nu s-a constatat niciun fel de deficienţă. Din punct de vedere legal şi financiar, Curtea de Conturi a constatat că toate chestiunile au fost executate într-un mod corect din punct de vedere juridic şi financiar” a explicat primarul Cătălin Cherecheş. 
 

În urma controlului au fost găsite doar trei nereguli, nelămuriri care vor primi un termen spre rezolvare. Este vorba de incertitudini privind active patrimoniale ale municipiului, probleme legate de drepturile salariale ale angajaţiilor primăriei în perioada anului 2010 şi unele nelămuriri privind alocarea câtorva autorităţi de construcţie pe anul 2012.  „Controlul a vizat toată activitatea autorităţii locale a municipiului Baia Mare pe parcursul anului 2012. Vreau  să vă comunic că în urma raportului Curţii de Conturi există doar trei chestiuni care nu au fost lămurite şi care trebuiesc reglate într-o perioadă care ne va fi comunicată de către Curtea de Conturi” a adăugat edilul. 

Control încrucişat al Curţii de Conturi din Prahova şi Dâmboviţa

Cum se fac jocurile la Curtea de Conturi

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite