Psiholog şi dresor de câini: „Un câine te scapă de sedentarism şi poate trata problemele de socializare la copii“
0
Dumitru Angheluţă a renunţat la meseria pentru care s-a pregătit, aceea de psiholog, pentru a se dedica dresajului de câini, una dintre marile sale pasiuni. Defect profesional sau nu, băimăreanul îmbină elemente de psihologie şi de dresaj, astfel că îşi sfătuieşte clienţii să-şi aleagă câinele în funcţie de personalitatea lor, dar şi în funcţie de nevoile lor: de problemele de sănătate sau de comportament.
Aproape jumătate dintre românii din mediul urban au cel puţin un animal de companie, cei mai mulţi dintre ei au în grijă câini, iar pe locul al doilea sunt posesorii de pisici, arată cel mai recent studiu în domeniu, realizat de iSense Solutions. Printre principalele motive invocate de respondenţi: animalele de companie ne oferă necondiţionat afecţiune şi clasicul „câinele este cel mai bun prieten al omului“. Dar a avea un companion necuvântător înseamnă mult mai mult de-atât, ne explică Dumitru Angheluţă, dresor de câini din Baia Mare, absolvent al Facultăţii de Psihologie din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai“, Cluj-Napoca.
Dumitru Angheluţă (Tic, pentru prieteni) a renunţat la meseria pentru care s-a pregătit, aceea de psiholog, pentru a se ocupa de una dintre marile sale pasiuni, pe care a transformat-o într-un
job full-time: câinii. Alături de soţia sa, Camelia, Tic a construit o mică afacere din dresarea şi întreţinerea câinilor ca animale de companie şi spune că nu s-ar mai vedea făcând altceva.
Cum ne alegem câinele potrivit
Una dintre marile greşeli pe care le fac oamenii atunci când decid să-şi ia un câine este că nu-l aleg corect, în funcţie de nevoile lor şi de ceea ce-i pot oferi ei animalului de companie. Specialistul Dumitru Angheluţă spune că, atunci când ne alegem un câine, trebuie să ne gândim întâi la scopul pentru care îl luăm: pază, afecţiune, poate chiar terapie antistres, antidepresie sau pentru tratarea unor probleme de comportament în cazul copiilor. Oricare ar fi motivul, ar trebui să ne adresăm unui specialist care să ne îndrume către rasa potrivită.
În plus, este esenţial ca viitorul companion să se potrivească personalităţii stăpânului. Spre exemplu, unei persoane mai nesigure pe ea nu i se recomandă un câine dominant. Acesta se alege după unele teste, realizate de dresor. „Sunt diverse teste şi se pot găsi mai multe variante. Nu alegem câinele la întâmplare. Pentru asta există rasele, pedigree-urile“, subliniază Dumitru Angheluţă. „În momentul în care tu devii nesigur pe tine şi te gândeşti că s-ar putea întâmpla ceva, câinele simte acea stare de tensiune. Te vede şi simte nevoia să te protejeze. Dar dacă tu eşti un caracer mult mai puternic decât câinele, atunci îl domini şi te ia ca pe un fel de şef de haită. Atunci nu mai simte nevoia să te protejeze el pe tine, pentru că ştie că el este sub protecţia ta.“
La rândul său, familia Angheluţă deţine un dog argentinian, care te întâmpină de cum intri în curtea casei şi care este pe cât de mare, pe atât de blând. Aceasta este o rasă despre care se spune că este greu de dresat, câinii având un temperament puternic, dominant şi independent.
„Un câine te scoate din sedentarism“
Mai important poate decât rolul de animal de companie, adică un fel de ajutor anti-singurătate, câinele poate avea şi multiple roluri terapeutice. „În primul rând, un câine te scoate din sedentarism. Dacă ai probleme cu kilogramele, ia-ţi un câine şi vei fi obligat să ieşi cu el afară de două ori pe zi, iar asta te va face şi pe tine să te mişti“, recomandă Dumitru Angheluţă. Dacă mai sunt şi copii în familie, patrupedul are un dublu rol: pe lângă faptul că-i scoate din casă pe cei mici, îi mai şi responsabilizează. „Animalele de companie în general şi câinii în mod special le dezvoltă copiilor nişte responsabilităţi. Sigur că nu poţi să laşi totul pe seama copiilor, însă cei mici pot să înveţe că el, câinele, trebuie să primească mâncare după un anumit program, trebuie scos la plimbare tot după program, cineva trebuie să se joace cu el, trebuie dus la veterinar, să i se facă deparazitări etc. Iar toate astea îl şi disciplinează pe copil“, spune dresorul şi psihologul.
Mai mult, dacă cel mic are probleme de socializare, este timid, atunci un câine este ideal. „În momentul în care copilul va ieşi afară să plimbe câinele, alţi copii vor veni spre el. Câinele e un magnet de copii. Şi atunci, posesorului i se creează un fel de obligaţie de a socializa şi de a scăpa de timiditate şi va interacţiona.“
O utilzare mai recent apărută la noi în ţară este terapia asistată de animale, iar câinii sunt printre favoriţi pentru a o realiza. Acest tip de terapie se desfăşoară, de obicei, în echipă, alături de un psiholog, de un kinetoterapeut şi/sau de un logoped. Persoanele care suferă diferite dizabilităţi emoţionale, tulburări de comportament sau chiar afecţiuni neurologice comunică mai uşor cu animalele decât cu oamenii, iar terapia cu câini are rezultate foarte bune. De asemenea, persoanele cu dizabilităţi motorii pot obţine rezultate foarte bune după terapia asistată de animale. ;
Câinele care ştia să socotească
Câinele poate fi învăţat să facă orice, iar strategia e simplă: la fiecare comandă, se foloseşte o corecţie sau o recompensă, care trebuie să vină imediat după acţiunea desfăşurată, pentru ca astfel să i se formeze animalului un reflex. De exemplu, dacă vrei să-l faci să se aşeze, când e pui, îi ţii mâncarea deasupra capului. Conformaţia anatomică nu-i permite să stea cu capul pe spate, să se uite la mâncare. O ţii suficient de sus ca să nu poată sări la ea, dar suficient de jos ca să nu-şi piardă interesul şi îi dai comanda „şezi“.
În momentul în care s-a aşezat, îi dai recompensa. Câinele va învăţa foarte repede şi poţi folosi orice cuvânt, explică dresorul Dumitru Angheluţă. „Poţi să-l înveţi să se aşeze când îi spui «televizor», de exemplu, sau orice cuvânt în orice limbă. Poţi să-i dai comanda şi printr-o mişcare a corpului tău. Am pus odată un pariu cu cineva că eu comunic telepatic cu animalul şi, când ajunge lângă un copac, îl fac să se culce. În realitate, el vedea cum îmi mişc eu corpul şi l-am făcut să se aşeze în poziţia «culcat». E foarte simplu. De exemplu, dacă merg cu un câine dresat de mine şi, când mă opresc, îmi duc picorul în spate, el ştie că rebuie să se aşeze. Am avut un câine pe care l-am învăţat să socotească. Nu e glumă. Putea să răspundă cât e radical din 16: câinele lătra de patru ori. În realitate, câinele lătra atât timp cât mă uitam în ochii lui. Eu trebuia să ştiu răspunsul, nu câinele“, mai spune amuzat specialistul.
„Când ne luăm un câine, cea mai importantă e educaţia“
Câinele poate fi cel mai bun prieten sau cel mai mare duşman al omului, crede dresorul Dumitru Angheluţă. Fiind absolvent de psihologie, involuntar face o comparaţie între om şi animal. „Ca şi la un copil, cel mai important lucru atunci când deţinem un câine este educaţia“, subliniază specialistul. Pentru a avea un câine care să nu fie agresiv, dresorul spune că animalul trebuie pus de mic în toate situaţiile: dus cu maşina, plimbat, dus între oameni, între alte animale, pentru că trebuie să fie obişnuit cu absolut toate situaţiile cu care s-ar putea întâlni. „E foarte importantă socializarea şi, încă de când e pui, câinele trebuie obişnuit cu lesa şi cu zgarda. Asta este centura de siguranţă a câinelui.“
În caz contrar, orice situaţie nouă poate să conducă la o dezechilibrare a animalului şi la reacţii neaşteptate ale acestuia. „Trebuie să-l scoţi foarte mult, să se obişnuiască cu oameni, cu animale, cu câini, cu pisici, cu maşini, cu biciclete, cu tot ce este în jur. Altfel, dacă mai are şi un caracter puternic, rişti să-l faci să devină circumspect când se întâlneşte cu o situaţie cu care nu s-a mai întâlnit sau chiar să se sperie foarte tare. Vă ofer un exemplu clasic: câinii cărora le este frică pe stradă de oamenii cu umbrelă. Întâlnesc adeseori astfel de situaţii. Explicaţia este că n-au fost scoşi suficient afară pe timp de ploaie. Problema este dacă ai un câine de talie mare şi vine cineva cu umbrelă. Câinele va începe să te tragă în spate, ca să fugă, e un instinct normal de autoapărare: el vrea
să-şi salveze pielea şi te târăşte după el.“
Unele rase nu sunt pentru oricine
Dintre toate neplăcerile pe care ni le poate produce animalul de companie, să nu ne asculte este una din cele mai mari. Dar cum îl învăţăm pe câine să ne asculte? „E foarte simplu, dar nu e ca în filme. Câinele nu are discernământ. Nu poate să o recunoască pe prietena bunicii din partea mătuşii, care vine o dată pe an, iar pe altul să-l ia drept duşman. Un câine, dacă este dresat să păzească, va sari la oricine intră în curte, în afară de cei din familie. El îşi face datoria, n-ai de ce te superi pe el că a sărit la cineva. Câinele face ceea ce ştie că trebuie să facă.“ Dacă, în schimb, este obişnuit să socializeze, sau chiar este antrenat pentru terapie, atunci nu se va întâmpla acest lucru.
Este foarte important şi caracterul persoanei care îl pregăteşte, dacă îl învaţă să fie agresiv sau nu, dar depinde şi de rasă. „Sunt anumite rase care sunt mai greu de controlat şi nu sunt pentru oricine. Este pedepsită prin lege orice instigare la violenţă a unui câine, dacă nu este făcută de cineva care este atestat. Este mult mai bine, în momentul în care vrei să-ţi faci un câine de pază, să te consulţi foarte bine cu un dresor şi să priveşti amândouă părţile agresivităţii la câine, nu doar: «vreau să am un câine care o să fie rău». Trebuie să te gândeşti şi ce o să faci cu el când o să pleci undeva, cu cine o să-l laşi, sau la faptul că prin comportamentul tău, va trebui să eviţi accidentele. Sunt mai multe lucruri care trebuie luate în considerare, nu numai «vreau un câine care să mănânce pe cine intră la mine în curte»“.
Cum să fii „şef de haită“
Un detaliu foarte important în dresarea câinelui este acela că trebuie să-i dăm comenzi ferme şi constante. Adică ceea ce i se permite trebuie să i permită mereu, iar ce e interzis nu va fi permis cu nicio ocazie. „Unii se plâng că animalul sare cu labele pe ei. Dar trebuie să se gândească din punctul de vedere al câinelui. El nu are de unde să ştie că tu eşti în costum şi mergi la serviciu, sau că eşti în trening şi mergi cu el la plimbare. Atunci cel mai simplu este să nu-i mai permiţi niciodată să sară cu labele pe tine, pentru că altfel îl bagi în ceaţă: acuma e voie, acuma nu mai e voie, iar el nu mai înţelege nimic.“
De asemenea, un alt sfat pe care îl dă dresorul este ca, atunci când mergem cu câinele pe stradă, să ţinem lesa scurtă, să nu-i permitem să ne tragă după el, nici chiar atunci când e foarte mic, chiar dacă ni se pare drăguţ că merge peste tot şi miroase. „Mai ales dacă e un câine de talie mare, când ajunge la 40 de kilograme, nu va mai fi la fel de drăguţ. Tu ai o lesă în mână: de câte ori el o ia într-o direcţie, tu o iei în cealaltă parte sau schimbi direcţia cu 90 de grade şi îl obligi să se întoarcă, să vină după tine. Tu îi arăţi aşa şi că eşti deasupra lui în ierarhie, pentru că întotdeauna şeful de haită stabileşte direcţia de mers, mănâncă primul, stabileşte locul de dormit, iar dacă ceilalţi îl deranjează, muşcă. Dacă tu l-ai deraja cu ceva, el n-o să zică hai să bem o cafea şi să-ţi povestesc ce mă deranjează. El te va avertiza prin «dat cu gura», iar asta trebuie să iei în calcul şi când e mic, chiar dacă atunci nu te deranjează“, încheie dresorul.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
