Proiect pentru voluntari. 25 de tineri au dobândit cunoştinţe noi în domeniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul „Împreună pentru comunitate” a ajuns la final. Particianţii la cursurile organizate prin acest proiect au dubândit cunoştinţe noi, abilităţi de comunicare, de muncă în echipă, competenţe matematice şi competenţe de bază în ştiinţă şi tehnologie, competenţe digitale, modalităţi mai uşoare de învăţare, competenţe sociale şi civice, initiaţiva şi antreprenoriat.

Prin derularea acestui proiect s-a urmărit dezvoltarea de competenţe specifice pentru tinerii voluntari, iar asta s-a încercat prin organizarea de tabere care au constat într-un curs de formare pentru 25 de tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 35 ani, provenind din mai multe zone ale ţarii (Maramureş, Constanţa, Bucureşti, Timişoara, Oradea, Arad, Gorj). Aceste tabere s-au desfăşurat în Staţiunea Izvoare (Maramureş), iar proiectul a fost finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului. „Scopul proiectului a fost de a stimula participarea tinerilor la viaţa societăţii prin implicarea în programe de tabără calitative şi în siguranţă şi de a creşte capacitatea organizaţiilor de a implementa astfel de programe”, arată organizatorii.

Astfel, în perioada 7-13 august 2017, 25 tineri voluntari au fost formaţi ca şi animatori de timp liber, consilieri de tabără, scopul acestora fiind de a atrage copiii şi tinerii către activităţi de timp liber specifice, cu efect benefic asupra dezvoltării lor personale.

În cadrul cursului, tinerii au celebrat Ziua Internaţionala a Tineretului pe12 august, realizând patru scurte filmuleţe de promovare a acestei zile, a voluntariatului, a programelor de tabără etc.Metodele non formale utilizate au fost învăţarea experimentală, prezentări, brainstorming, icebreak, mima, bingo, chestionare, simulare, activităţi sportive, dans, prezentare, reflecţie, cafeneaua publică, open space, simulare, etc.”, mai arată ei.

Activităţile post curs de formare au avut loc în Baia Mare, Bucureşti, Timişoara, Cavnic, Oradea. „Tinerii participanţi au împărtăşit din experienţa, metodele, cunoştinţele dobândite în diferite contexte, au experimentat iniţiativa şi implicarea, promovând voluntariatul şi cetăţenia activă prin asumarea responsabilităţilor individuale si de grup.Urmare participării la acest proiect, tinerii şi-au dezvoltat şapte din cele opt competenţe de bază din Certificatul Naţional de Voluntariat: competenţe matematice şi competenţe de bază în ştiinţă şi tehnologie, competenţe digitale, învăţarea de a învăţa, competenţe sociale şi civice, iniţiativă şi antreprenoriat, înţelegere, manifestare culturală”, mai spun reprezentanţii YMCA România.

Tinerii au fost de acord să formeze un grup/o platformă de lucru care va organiza taberele din vara anului 2018, creând, astfel, un grup de iniţiativă format pe diverse standarde de tabără. Se oferă, astfel, şansa de a lucra cu sute de copii şi tineri pe perioada de vară şi de a experimenta metodele şi tehnicile învăţate în cadrul cursului.

Proiectul a fost implementat de Federaţia YMCA România alături de partenerii Asociaţia YMCA Baia Mare, Fundaţia Student Plus Timişoara şi Asociaţia Young Initiative.

Mai puteţi citi:

Teascurile vechi de secole aflate în singura comună din judeţul Maramureş cu tradiţie în exploatarea viilor. De ce au fost arse multe în timpul comunismului

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite