Primarul Cătălin Cherecheş, pus sub acuzare în dosarul finanţărilor HCM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
primarul Catalin Chereches a fost pus sub acuzare   Foto: Adevarul
primarul Catalin Chereches a fost pus sub acuzare   Foto: Adevarul

Primarul Cătălin Cherecheş a fost pus sub acuzare de către procurorii DNA în dosarul finanţărilor clubului HCM. Alături de el sunt urmariţi penal Pop Aurica, Năsăiescu Florin Sandu şi Făt Ioachim Nicoale. Ei sunt învinuiţi de mai multe fapte precum abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu, ori fals în înscrisuri şi complicitate la această infracţiune.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj – Biroul Teritorial Baia Mare au dispus efectuarea în continuare urmăririi penale faţă de primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheş. El este învinuit de abuz în serviciu, în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată. De asemenea, Pop Aurica este învinuită de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi complicitate la evaziune fiscală în formă continuată. 

”De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând din data de 01 octombrie 2015, respectiv din 02 octombrie 2015, faţă de inculpaţii Năsăilescu Florin Sandu – contabil în cadrul clubului HC Municipal Baia Mare pentru complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată şi faţă de Făt Ioachim Nicoale, director al echipei Handbal Club Minaur (echipa masculină) din cadrul H.C. Municipal Baia Mare, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi complicitate evaziune fiscală, în formă continuată”, se arată în comunicat. 

În ordonanţele procurorilor se arată că există date şi indicii ce conturează următoarea stare de fapt: ”în perioada 2014 – septembrie 2015, inculpatul Bala Liviu – Ioan, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit în mod defectuos mai multe acte sau a ajutat la întocmirea acestora (efectuarea de cheltuieli fictive, întocmirea de documente contabile fictive, efectuarea de cheltuieli ce nu au fost cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli şi în bilanţul contabil aprobat de Adunarea Generală a H.C. Municipal Baia Mare etc.), prin acestea cauzând acestui club sportiv un prejudiciu în sumă de aproximativ 650.000 lei.
Concret, în luna aprilie 2015, jucătoarelor de handbal din cadrul clubului H.C. Municipal Baia Mare, li s-a înmânat, de către reprezentanţii clubului, câte un dosar fiecare conţinând mai multe documente, între care un contract civil de prestări servicii încheiat între H.C. Municipal Baia Mare, în calitate de beneficiar, reprezentată de inculpatul Liviu Bala, în calitate de director executiv, şi fiecare dintre jucătoarele din lotul echipei de handbal, prin PFA, în calitate de prestator de servicii, perioada contractului fiind 28.11.2014-30.06.2018.
Conform contractului civil de prestări servicii, pentru obligaţiile asumate de către jucătoare, beneficiarul H.C. Municipal Baia Mare trebuia să achite, în tranşe periodice, în urma facturării de către prestator, mai multe sume de bani.
Tot în cadrul aceluiaşi dosar primit de fiecare dintre jucătoare, există printre altele şi un document, prin care acestea îl împuternicesc pe inculpatul Năsăiescu Florin –Sandu, care a condus contabilitatea primară a Clubului sportiv H.C.Municipal Baia Mare, pentru ca în numele fiecăreia şi pentru fiecare dintre jucătoare, să semneze cu semnătura sa electronică orice înscris ce emană de la PFA-urile înregistrate pe numele sportivelor.
De asemenea, cu aceeaşi ocazie li s-au înmânat jucătoarelor câte 13 facturi şi chitanţe aferente perioadei 30.11.2014-30.12.2014, emise de către fiecare în parte, prin PFA-ul deţinut, având ca obiect prestări servicii conform contractului, însumând în total 65.000 lei.
Aceste facturi nu reflectă realitatea, întrucât jucătoarele au primit pentru serviciile prestate mai puţin de 10.000 lei fiecare, restul sumei de bani facturată fiind încasată de către reprezentanţii clubului.
În aceeaşi perioadă, inculpatul Bala Liviu – Ioan a ajutat la înregistrarea în actele contabile ale H.C.M. Baia Mare a unor cheltuieli corespondente anilor 2014 şi 2015, care nu au la bază operaţiuni reale şi la evidenţierea altor operaţiuni fictive, respectiv înregistrarea de venituri nereale pe PFA-urile aparţinând sportivilor, denaturându-se astfel rezultatele financiar – contabile atât ale H.C. Municipal Baia Mare cât şi ale persoanelor fizice respective, concomitent cu producerea unui prejudiciu în dauna statului.

În aceeaşi manieră a procedat şi inculpatul Făt Ioachim - Nicolae, în calitate de director al echipei Handbal Club Minaur (echipa masculină) din cadrul H.C.Municipal Baia Mare.

În sprijinul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii Bala Liviu – Ioan şi Făt Ioachim - Nicolae l-au susţinut pe inculpatul Năsăiescu Florin –Sandu, în demersurile efectuate de acesta din urmă în legătură cu întocmirea unor documente în fals, cu scopul de a justifica prejudiciile create atât Clubului sportiv H.C.Municipal Baia Mare cât şi bugetului consolidat al statului.
Inculpatul Năsăiescu Florin –Sandu, a beneficiat şi de ajutorul suspectei Pop Aurica, care în perioada 2014 – 2015 a condus efectiv contabilitatea clubului şi care avea cunoştinţă că o parte din documentele contabile prezentate de inculpat nu reflectau operaţiuni reale sau erau întocmite în fals.

În aceeaşi perioadă, suspectul Cherecheş Cătălin, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, uzând de prerogativele ce-i sunt conferite de funcţia îndeplinită, a promovat şi susţinut proiecte în Consiliul local al municipiului Baia Mare, în vederea finanţării Clubului sportiv H.C. Municipal Baia Mare, deşi avea cunoştinţă de activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii Bala Liviu – Ioan, Năsăiescu Florin – Sandu şi Făt Ioachim – Nicolae, care şi-au însuşit sume de bani din veniturile clubului sportiv în maniera descrisă mai sus.
Mai mult, suspectul Cherecheş Cătălin era cel care conducea întreaga activitate a Clubului sportiv H.C. Municipal Baia Mare, respectiv se ocupa, direct sau prin intermediul celorlalte persoane menţionate mai sus, de selectarea jucătorilor şi jucătoarelor de handbal, de încheierea contractelor cu acestea, stabilirea valorii contractelor cu fiecare jucător în parte, de selectarea antrenorilor, echipamentelor, de modul de gestionare a sumelor de bani virate clubului de către Consiliul local al municipiului Baia Mare şi Consiliul Judeţean Maramureş, de sumele de banii provenite din sponsorizări, de acoperirea fraudelor produse clubului sportiv, prin facturi şi chitanţe fictive provenind de la PFA-urile jucătorilor, în urma presiunilor pe care le exercita asupra acestora.
De asemenea, suspectul Cherecheş Cătălin a dispus, în mod abuziv, unor entităţi cu capital majoritar de stat şi cu capital privat, acordarea unor sponsorizări în favoarea Clubului sportiv H.C. Municipal Baia Mare, iar sumele de bani erau folosite pentru acoperirea de cheltuieli fictive înregistrate la acest club.
 

În realitate, o parte din sumele de bani ajungeau la inculpaţii Bala Liviu – Ioan, Năsăiescu Florin – Sandu şi Făt Ioachim – Nicolae şi la alte persoane.Implicarea totală a suspectului Cherecheş Cătălin în activitatea Clubului sportiv H.C. Municipal Baia Mare nu a fost de natură a servi interesului comunităţii din municipiul Baia Mare, ci doar pe acela al unui grup privat de interese, organizat în cadrul clubului sportiv şi interesul personal.
Inculpaţilor şi suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 şi 307 Cod de procedură penală. 
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi efectuarea urmăririi penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

Mai puteti citi:

Ce spune primarul Cătălin Cherecheş despre percheziţiile DNA din propria-i instituţie

Directorul executiv al HCM Baia Mare, sub control judiciar

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite