Poveşti la gura sobei spuse de unul din ultimii poeţi ai satului din România. Cine sunt „tricolicii“ legendari care le dau fiori ascultătorilor

Poveşti la gura sobei spuse de unul din ultimii poeţi ai satului din România. Cine sunt „tricolicii“ legendari care le dau fiori ascultătorilor

Vasile Roşca Doroftei îi încântă pe ascultători cu poveştile sale FOTO Angela Sabău

Anul acesta face 87 de ani şi este considerat „poetul satului”. Poeziile lui, de drag, de singurătate, de veselie, nu au fost publicate niciodată, dar autorităţile locale l-au premiat pentru activitatea lui.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vasile Roşca Doroftei din Rozavlea este unul din bătrânii satului care mai ştie cum era viaţa odinioară, când poveştile la gura sobei erau forma în care se transmiteau legendele, când reţelele de socializare însemnau şezătorile în serile lungi de iarnă, când poveştile cu Fata Pădurii sau tricolici dădeau fiori reci ascultătorilor.  

Pe badea Vasile l-am găsit acasă, singur. Soţia i-a murit, iar cele două fete ale lui sunt la casele lor. Una în străinătate, alta e căsătorită în sat. Are şi nepoţi, toţi plecaţi. Dar veselia nu i-a dispărut niciodată de pe chip. „Şi acuma-mi vine dor/ De când eram tânăr fecior./ Coboram sara pă uliţă/ Mândra m-aştepta-n portiţă/Şi-mi dădea a ei guriţă./Că guriţă ca la ea,/ Nu era la nimenea”, începe el. Şi versurile nu se mai termină. Nici poveştile. Despre şezători, despre nunţi, despre traiul de altă dată. „Sigur că era mai bine înainte. Că eram mai tânăr”, spune el râzând. Apoi începe să povestească despre şezătrile de odinioară şi „ibit”. „La şezători, femeile torceaʼ şi noi, fecorii, meream la ele. Ş-apoi cântam cu fluieru’. Mai jucam, mai ieşeam la petrecut, la «ibit», aşe ca tineretu’”, începe el, apoi explică termenul de „ibit”. „Ieşeam afară şi fata ieşea la petrecut (să îl conducă, n.r.). O scoteam afară pe fată, nu acolo de faţă cu toţi, şi o strângeam în braţă. Aşe era tinereţele noaste. Duminica făceam joc în sat. După ce gătam jocuʼ, meream la butic, la han, că aşe-i zicea atunci”, rememorează el.

„Ruptul sterpelor” şi bucătăria locală

Anii au trecut peste el, însă aminitirle i-au rămas vii şi le redă cu o deosebită plăcere. Mai are amintiri despre un alt eveniment ce avea loc an de an la sate, şi anume măsurişul oilor sau „ruptul sterpelor”. „Primăvara se strâgeau oile-n câmp şi se adunau mai multe boteie (grupuri de oi) laolaltă. Şi atunci se făcea rupt de sterpe. Şi acolo ieşeam cu mâncări, cu băuturi, cântece, jocuri, tăt felu’, ce era pă la noi. Acolo să separau oile care nu dădeau lapte. Se deosebea starpa, de oaie cu lapte. Atunci nu te târguiai ca amu. Să măsura laptele în budaca (vas de lemn în care se pune laptele, n.r.) şi se cresta în budacă, cât lapte ai avut. Se făcea o crestătură. Când mereau după brânză, atâta lapte cât ai avut până la semn, ţi-l dădea de 12 ori. Şi îţi dădea după el brânza (cantitatea de brânză obţinută din cantitatea măsurată de lapte, n.r.)”, explică el.

Cântecul şi voia bun însoţeau evenimentul, care de multe ori se termina cu câte o bătaie generalizată. „Api, după ce să îmbătau, să mai luau şi la bătaie, ca moroşenii. Că îşi mai aminteau că oarecând nu i-o dat cât lapte o trăbuit şi să mai băteaʼ”, mai spune el râzând.

„Ruptul sterpelor” era un eveniment aşteptat peste an, de aceea femeile aveau grijă să prepare bunătăţi diferite, mâncăruri alese, pe care azi le numim „tradiţionale”. De la „coleşe” (mămăligă) la balmoş (mămăligă fiartă în lapte) sau „mâncăruşă” (omletă cu cârnaţi) şi până la celebra, pe atunci, „beleşdruga”. „Beleşdruga e o mâncare cum numaʼ aici, la rozoveni am auzit. Se tăia un miel,  îl punea să siarbă într-o căldare şi punea pă zama ceie urdă, punea jintiţă şi zăr şi să făcea zamă acră. Se punea căldarea în gujbă - o cădare acăţată şi dedesubt focu. Sierbea în apă, da să puneʼ zăr, urdă şi apoi desfăcea carnea de pă oasă şi să împărţeʼ la oamini”, explică el în graiul tipic moroşenesc.

Poezii şi legende, direct de la „sursă”

Apoi îşi mai aminteşte o poezie pe care a scris-o „de dragul mândrei”, iar în scurt timp, una pe care a scris-o când s-a simţit singur. Le recită pe amândouă, după care ne etalează talentul de povestitor şi începe să ne spună legenda cu Fata Pădurii.  În sat, se crede că „Sâmnionu lui Ungureanu”, un bătrân din sat, mort cu câţiva ani în urmă, ar fi fost chiar protagonistul acestor evenimente. Cel puţin aşa s-a perpetuat legenda. „Mi-o fo’ unchieş, mie. O zâs c-o vinit la el la colibă, la munte, unde era cu oile. El nu cobora cu lunile, câte 3, 4, 5 luni. O zâs că s-o tăt dus dus la el sara, Fata pădurii. Să prefăcea în drăguţa lui, că el avea drăguţă-n sat. Şi după ce o mărs în colibă şi o cuprins-o (a îmbrăţişat-o), o zâs că Fata pădurii n-avea numa faţă, în rest n-avea nimic. Şi când s-o uitat în jos, o văzut că avea copite în picioare. Şi în zori de zuă, ie să ducea (pleca de la el, n.r.)”, povesteşte badea Vasile.

Potrivit credinţelor populare, Fata Pădurii îi ademenea pe feciori şi le lua minţile. „Când o vinit acasă, el i-o spus lui maică-sa ce-o păţit. Şi maică-sa i-o spus ce să-i facă. I-o zâs: ţi-oi da io un brâu di pă mort. Şi când a mai mere la tine, te dă şi-o leagă cu brâuʼ iesta. Că după ce-i lega-o cu brâuʼ, ie n-a ave putere, ca mortu. Şi când o mai vinit la el, el o legat-o cu brâuʼ şi ie n-o mai avut putere. Şi-o legat-o afară de-un lemn. O zâs c-atâta o plâns, Fata pădurii, că are copil mic la ţâţă şi-o zâs că n-a mai vini altu. Şi-o năpustit-o (a dezlegat-o, n.r.) şi altu la el n-o mai zânit”, încheie el povestea. Continuă apoi cu alte legende, cu tricolici (vârcolaci) şi cu Omul pădurii, recită poezii şi cântă din „fluierul fără dop”, aşa cum cânta odinioară. Îşi mai aminteşte cum erau nunţile, când mâncau câte trei-patru feciori dintr-o farfurie, când important era să se distreze împreună. De asemenea, îşi mai aminteşte cum se muncea, cum avea fiecare gospodar câte cinci-şase oi, două-trei vaci, când la fiecare casă era căruţă, când se muncea din greu, iar tinerii abia aşteptau momentele de distracţie. „Acum o dispărut tăte”, concluzionează el, uşor dezamăgit.

 
 
Mai puteţi citi:
citeste totul despre: