Sute de oameni la înmormântarea poliţistului ucis cu mai multe lovituri de cuţit. Fost coleg: „A fost înmormântat ca un erou, s-au tras salve de armă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de persoane au participat la înmormântarea poliţistului din Vişeu de Jos, ucis în urmă cu câteva zile. El a fost avansat, post mortem, la gradul de subinspector de poliţie.

Gheorghe Nistor, poliţistul ucis miercuri, 4 ianuarie în biroul său, prin mai multe lovituri de cuţit, a fost condus, duminică, 8 ianuarie, pe ultimul drum. Sute de persoane şi foarte mulţi colegi din poliţie au participat la funeralii.

 „A fost înmormântat ca un erou, s-au tras salve de armă. Cred că majoritatea colegilor care au fost liberi au participat la înormântare“, a spus unul dintre foştii săi colegi.

Conducerea IPJ Maramureş a dat un mesaj, din care amintim:

„Ne cutremură dangătul clopotelor care bat pentru a vesti plecarea neaşteptată a unui om care până mai ieri era poliţist, dar rămâne în sufletele noastre ca tată, soţ, fiu, frate, coleg şi prieten.

image

Imagine de la înmormântare FOTO Facebook Dale Vasile/fotografie de Claudiu Ban

Destinul cumplit al camaradului nostru, erou subinspector de poliţie (post mortem) NISTOR GHEORGHE, ne-a zguduit pe toţi. Cu inimile încărcate de durere şi încercaţi de cele mai profunde sentimente de tristeţe şi compasiune, mâine, 8 ianuarie, îi vom aduce un ultim şi pios omagiu colegului nostru plecat dintre noi prematur, la doar 48 de ani, vârstă la care majoritatea aspiră la împlinirea celor mai frumoase scopuri şi idealuri în viaţă.

image

Imagine de la înmormântare FOTO Facebook Dale Vasile/fotografie de Claudiu Ban

Eroul, subinspectorul de poliţie (post mortem) NISTOR GHEORGHE, s-a născut la data de 15 august 1968 în localitatea Vişeu de Sus, judeţul Maramureş. Şi-a început activitatea profesională în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş la data de 01.02.1995, fiind încadrat ca şi subofiţer pază şi ordine în cadrul Poliţiei Oraşului Vişeu de Sus, urmând ca de la data de 01.10.1996 să fie numit ajutor şef de post, apoi şef de post în cadrul Postului de Poliţie Comunal Vişeu de Jos.

În cei peste 21 de ani de activitate, eroul subinspector de poliţie (post mortem) NISTOR GHEORGHE a muncit cu ataşament şi dăruire, cu abnegaţie şi sacrificii în activitatea desfăşurată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, fiind prezent la datorie indiferent de oră, zi sau noapte, reuşind să-şi îndeplinească corect şi la timp sarcinile profesionale curente, aducând o importantă contribuţie la creşterea prestigiului şi imaginii instituţiei din care a făcut parte. De asemenea, şi-a dus întotdeauna la bun sfârşit sarcinile ce i-au fost încredinţate precum şi alte activităţi specifice cu un risc ridicat în care a fost angrenat.

În activitatea desfăşurată în cadrul acestei instituţii agentul a dovedit responsabilitate, iniţiativă şi pricepere în muncă, iar pentru rezultatele obţinute a fost apreciat de şefii nemijlociţi şi conducerea unităţii cu calificative de „Foarte bun” conferindu-i-se şi semnele onorifice „În Serviciul Patriei” pentru XV ani de activitate, respectiv XX ani de activitate.

În după amiaza zilei de 04.01.2017 un destin cumplit a hotărât să plece, în timp ce se afla la Postul de Poliţie al Comunei Vişeu de Jos, lăsând în urmă familia, colegii, prietenii.

Într-o asemenea împrejurare cuvintele sunt prea mici şi neînsemnate, însă ne plecăm cu tristeţe capetele şi împărtăşim imensa tristeţe şi durere pricinuită de plecarea camaradului nostru. În memoria noastră îl vom păstra mereu ca pe un om de onoare, profesionist ce a câştigat respectul şi afecţiunea tuturor.

Transmitem familiei sincere condoleanţe şi o asigurăm de profunda noastră compasiune. Bunul Dumnezeu să l ierte şi să-l odihnească în pace! 

«Din umbră ne tragem, şi-n umbră păşim,/Când lumina o-mpinge spre al nostru destin,/Căci Soarele vine şi umbra din noi,/O face mai mare, sau o ia înapoi»“.

REACŢII DIN ŢARĂ

Colegii lui Gheorghe Nistor din toată ţara au ţinut azi momente de reculegere şi au transmis mesaje de condoleanţe familiei. Pe pagina de Facebook a Poliţiei Române apar mai multe imagini cu poliţişti ţinând un moment de reculegere alături de mesajul: „Avem onoarea să vă salutăm, domnule Nistor Gheorghe!“.

Poliţişti de pe A2, Fundulea, credit foto: Facebook Marian Godină

image

Poliţişti din Vâlcea şi Sibiu, credit foto: Facebook/Poliţia Română

image
image

Poliţişti din Cluj, credit foto: IPJ Cluj

image

Mai puteţi citi:

Două persoane sunt suspectate în cazul uciderii şefului poliţiei din Vişeu de Jos

Şeful Poliţiei Vişeu de Jos a fost găsit mort la biroul său. Bărbatul a fost înjunghiat

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite