Planetariul din Baia Mare îşi (re)deschide porţile pentru public. Un “Muzeu de stele” în circuitul cultural-turistic băimărean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A doua jumătate a lunii martie aduce iubitorilor de astronomie redeschiderea noului planetariu din Baia Mare. Timp de mai multe zile vor fi organizate mai multe manifestări, dintre care nu vor lipsi demonstraţiile de planetariu.

Programul manifestărilor ocazionate de redeschiderea publică şi inaugurarea noului proiector stelar Skymaster Zkp 4 este subscris temei aniversării a 45 de ani de activitate a Planetariului Baia Mare şi proiectului dezvoltării spectaculoase, ca centru de excelenţă în popularizarea astronomiei şi ca unul dintre obiectivele ştiinţifice, cultural-turistice cele mai prestigioase din România. 

Acest eveniment al inaugurării este doar o etapă în cadrul unui proiect mai amplu implementat de Consiliul Judeţean Maramureş şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin programul HUSKROUA, proiect ce vizează ”crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructura pentru o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpatia”.

"La aceste manifestări, accesul se va realiza numai cu invitaţie, cu excepţia notabilă a evenimentului eclipsei de Soare din 20 martie 2015 când, începând cu ora 10.30, vom aştepta publicul larg cu un duplex – eclipsa văzută prin telescop şi ochelari de eclipsă şi o transmisiune în sala multimedia a eclipsei din zone cu totalitate. Pe 21 martie, la ora 9.00, va debuta programul obişnuit pentru public al demonstraţiilor de planetariu", au anunţat oficialii Planetariului Baia Mare. 

Programul manifestărilor inaugurării noului planetariu Skymaster ZKP4:

”STELE VECHI ÎN HAINE NOI”:

17 martie 2015, ora 9.00: conferinţă de presă şi demonstraţie a capabilităţilor noului echipament de planetariu;

17 martie 2015, ora 10.00: inaugurarea oficială într-o formulă specială. Invitaţi: oficialităţi şi autorităţi locale şi judeţene, Directorul Zeiss – Germania. Programul include demonstraţii în planetariu, vizitarea complexului astronomic şi evidenţierea necesităţilor şi planurilor de dezvoltare;

17 martie 2015, ora 11.00: vernisaj expoziţie dedicată ”Anului Internaţional al Luminii – 2015”.

”EDUCAŢIA ASTRONOMICĂ ÎN PLANETARIILE PUBLICE DIN ROMÂNIA”:

18 martie 2015, ora 9.00: prezentarea proiectului pl@NETour: participă invitaţi de la instituţiile de profil astronomic (planetarii, observatoare astronomice şi asociaţii) din România, boardul de implementare a proiectului şi partenerii ucrainieni.

18 martie 2015, ora 10.00: Workshop (atelier) cu tema ”EDUCAŢIA ASTRONOMICĂ ÎN PLANETARIILE PUBLICE DIN ROMÂNIA” – dezbateri şi discuţii, evidenţierea oportunităţilor creării unei reţele instituţionale funcţionale, cu activităţi sincronizate; demonstraţii astronomice cu noul echipament de planetariu Skymaster ZKP4 LED – participă invitaţi de la instituţiile de profil astronomic (planetarii, observatoare astronomice şi asociaţii) din România, boardul de implementare a proiectului şi partenerii ucrainieni.

Un “MUZEU DE STELE” ÎN CIRCUITUL CULTURAL-TURISTIC BĂIMĂREAN

19 martie, ora 14.00: mai multe muzee, un singur planetariu; modalităţi de colaborare interinstituţională; colegii de la alte instituţii culturale din Baia Mare şi Satu Mare sunt invitaţi la demonstraţia de planetariu, vizitarea Complexului Astronomic şi discuţii privind posibilitatea sincronizării strategiilor de atragere a publicului, promovare şi elaborarea unor proiecte comune.

”ASTRONOMIA LA PLANETARIU: CULTURĂ, ŞTIINŢĂ, EDUCAŢIE”

20 martie, ora 10.00:  – participă invitaţi din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean. Demonstraţie în planetariu, observarea eclipsei parţiale de soare din 20 martie 2015 cu telescopul şi ochelari de eclipsă.

”INVITAŢIE LA ECLIPSĂ”

20 martie 2015, ora: 10.30 – 12.00: observaţii astronomice ale eclipsei din curtea planetariului (cu telescopul şi cu ochelari de eclipsă) şi din cupolă (simulare eclipsă). Eveniment cu intrare gratuită pentru publicul larg.

PRIMUL MATINAL LA NOUL PLANETARIU

21 martie 2015, ora: 9.00  – prima demonstraţie astronomică pentru publicul larg, cu noul echipament de planetariu Skymaster ZKP4 LED.

Citeste si: 5.800 de vizitatori la Muzeul de Ştiinţele Naturii, plus alţi 2.300 la Observatorul Astronomic şi Planetariu

Piteşti: Planetariu din Piteşti vizitat de oameni din alte oraşe

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite