Plăcinte făcute cu bormaşina. Amendă record de 30.000 de lei    (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aluatul era amestecat cu bormaşina    Foto: axanews.ro
Aluatul era amestecat cu bormaşina    Foto: axanews.ro

Un agent economic a fost sancţionat cu suma record de 30.000 de lei, după ce în spaţiul public au apărut imagini în care un angajat amesteca în aluatul pentru plăcinte cu o bormaşină.

Baia Mare a fost în forfotă în ultima săptămână, când s-a desfăşurat Festivalul Castanelor. Dincolo de evenimentele culturale sau artistice, comercianţii au avut un spaţiu larg de desfăşurare. Un tronson al bulevardului Unirii a fost rezervat gastronomiei, acolo s-au instalat agenţii economici care au oferit servicii de alimentaţie publică. Momentul în care un angajat amesteca în aluatul pentru plăcinte cu o bormaşin a fost surprins de un băimărean, care le-a făcut pblice pe internet.

În scurt timp, filmuleţul s-a viralizat şi a dus la autosesizarea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, care a aplicat o amendă record de 30.000 de lei. „Ca urmare a vizualizării imaginilor distribuite în mediul on-line, surprinse cu ocazia desfăşurării Festivalului Castanelor, reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului au iniţiat o acţiune de verificare a modului de respectare  a prevederilor legale în domeniul protecţiei consumatorului, la operatorul economic care în data de 4.10.2018 a fost filmat prestând servicii de alimentaţie publică în condiţi improprii. Având în vedere cele menţionate anterior, operatorului economic i s-a încheiat un proces verbal de constatare a contravenţiei, acesta fiind sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 30.000 RON, pentru prestarea serviciilor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea  consumatorilor, fiind dispusă măsura opririi temporare a prestării serviciului de alimentaţie publică, până la remedierea deficienţelor”, se arată în comunicatul reis presei.

În document se mai arată că ulterior s-a reluat controlul, iar concluzia a fost că „deficienţa a fost remediată”.

Mai puteţi citi:

Mirificele peisaje din Budeşti. De ce a primit supranumele „Mica Romă“ locul din Maramureş asaltat acum de turişti

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite