Peste 72% dintre elevii înscrişi în judeţul Maramureş au promovat la Evaluarea Naţională. Cine sunt absolvenţii de 10

Peste 72% dintre elevii înscrişi în judeţul Maramureş au promovat la Evaluarea Naţională. Cine sunt absolvenţii de 10

13 elevi din Maramureş au luat nota 10 la Evaluarea Naţională. FOTO: Arhivă

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a dat publicităţii rezultatele Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a, înainte de contestaţii. În Maramureş au fost înregistrate 13 medii de zece. De asemenea, alţi nouă elevi au obţinut medii între 9.95 şi 9.90.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit declaraţiilor făcute de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, Antoaneta Bolchiş, în judeţ promovabilitatea, înainte de contestaţii, a fost de 72,93%, mai crescută faţă de anul trecut, când s-a înregistrat 69,79%. De asemenea, la Limba şi Literatură Română, rata promovabilităţii a fost de 81,39%, în timp ce la Limba Maternă a fost 95,12%, iar la Matematică 59,98%.
 
La Evaluarea Naţională au fost înscrişi 3.826 de elevi din judeţul Maramureş, dintre care 58 au obţinut nota 10 la Limba şi Literatura Română, 43 la Matematică şi 2 la Limba Maternă.
 
Cei 13 elevi de zece ai judeţului Maramureş sunt: Sara Abrudan (Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” Baia Mare), Iulia Alexa (Şcoala Gimnazială nr. 9 Borşa), Andra Ariciu (Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Baia Mare), Marc Biriş (Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare), Ioana Coroian-Mariş (Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” Sighetu Marmaţiei), Marian Dumitru (Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare), Elena Foriş (Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” Baia Mare), Ruxandra Gheţe (Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare), Diana Grigor (Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” Sighetu Marmaţiei), Raluca Michnea (Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” Sighetu Marmaţiei), Alexandru Mihali (Liceul Borşa), Matei Naşcu (Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare) şi Tudor Rus (Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare).
 
Rezultatele complete pot fi vizualizate aici. 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: