Pădurarul ucis în Maramureş a fost înmormântat la poalele codrului pe care l-a apărat cu preţul vieţii. „Ceva trebuie să se întâmple în ţara asta. Urgent!“

Pădurarul ucis în Maramureş a fost înmormântat la poalele codrului pe care l-a apărat cu preţul vieţii. „Ceva trebuie să se întâmple în ţara asta. Urgent!“

Durerea de la înmormântarea lui Liviu Pop. FOTO: Facebook

Liviu Pop, pădurarul ucis cu sânge rece în judeţul Maramureş, a fost condus pe ultimul drum în după-amiaza zilei de sâmbătă, 19 octombrie. Tatăl a trei fetiţe, acesta a fost îngropat într-un cimitir de la poalele pădurii, locul pe care l-a păzit cu preţul vieţii sale.

Momente grele pentru familia, prietenii, dar şi cunoscuţii lui Liviu Pop. Acesta a fost condus sâmbătă, 19 octombrie, pe ultimul drum. În urmă cu câteva zile, a lăsat totul deoparte şi a fugit în pădure, pentru a apăra fondul forestier pe care îl păzea de hoţii de lemne.

Avea să fie ultima lui misiune, deoarece Liviu Pop a fost împuşcat cu propria sa armă de vânătoare. Trupul lui plin de vânătăi, cu o alice în spate a fost găsit de către poliţişti, aceştia fiind anunţaţi de şeful de district, speriat că Liviu nu mai răspunde la telefon.
 
Ultimii bărbaţi cu care s-a întâlnit Liviu nu au fost puşi sub acuzare
 
Au urmat zeci de audieri, iar cei trei bărbaţi care au fost surprinşi de Liviu Pop, în pădure, la furat de lemne s-au numărat printre principalii suspecţi. Aceştia nu au fost puşi sub acuzare deoarece au susţinut în faţa procurorului de caz faptul că pădurarul s-a autoîmpuşcat.
 
Sâmbătă însă, Liviu s-a întors la locul pe care îl iubea mai mult decât familia, pădurea. Acesta a fost îngropat în cimitirul de la poalele pădurii, sub un copac. Atmosfera a fost una apăsătoare, în care fiecare în tăcere căuta un răspuns pentru suferinţa soţiei şi ai celor trei copii rămaşi orfani. Chiar dacă suspecţii neagă că l-ar fi ucis pe Liviu, prietenii vorbesc în continuare despre o „executare cu sânge rece”.
 
„L-am condus pe ultimul drum pe colegul nostru din liceu, Liviu Pop, pădurarul ucis (sau mai bine zis... executat) cu sânge rece, de hoţii de lemne (şi când zic hoţii de lemne, nu mă refer la <<puşcaţii>> ăia care mai fură şi ei lemne de foc să le vândă la colţ de bloc... vorbim aici de hoţii ăia cocoţaţi la nivel înalt! Ştiţi voi ăia care şi-au clădit un imperiu din afacerea asta). În urmă a rămas mama şi o soţie îndurerată, o fetiţă de 5 anişori care nu-şi va mai vedea tăticul niciodată şi gemene de 1 anişor care nu-l vor cunoaşte decât din poveşti. Ceva trebuie să se întâmple în ţara asta... urgent!”, a scris un prieten de-al lui Liviu Pop în dreptul unei fotografii care surprinde durerea de la înmormântarea acestuia. 
 
 

„Avea faţa plină de vânătăi”

Potrivit autopsiei, pădurarul, tatăl a trei fetiţe, a murit prin împuşcare, hemoragie internă datorată leziunilor multiple pe care le avea. Localnicii susţin că la mijloc a fost vorba despre o încăierare, deoarece faţa lui Liviu era plină de vânătăi şi avea inclusiv piciorul zdrobit. Aceştia spun că suspecţii l-ar fi bătut pe pădurar inclusiv cu arma de vânătoare, nefiind prima dată când aruncă sau lovesc cu arma un paznic de fond forestier.
 
„Avea faţa plină de vânătăi. Spun că au trecut cu căruţa peste el şi aşa i-au rupt piciorul. Fals. L-au împuşcat în faţa căruţei şi apoi când au fugit din pădure i-au ocolit trupul. Se vede clar pe urmele din pădure. Zic că au avut lemne uscate în căruţă. Orice aveau nu trebuiau să lase un om să moară în pădure, faptul că s-au speriat nu este motiv”, a spus un localnic.
 
Citeşte şi
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: