O tânără din Baia Mare are nevoie de ajutor pentru a câştiga lupta cu o boală rară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul unei eleve a Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare, care suferă de o afecţiune rară, i-a determinat pe reprezentanţii Colosseum Tournament, în colaborare cu Academia Gladiators Baia Mare şi Clubul Sportiv Shin Dojo să organizeze un seminar caritabil. Evenimentul va avea loc în perioada 7-8 septembrie, iar banii obţinuţi vor fi redirecţionaţi pentru tratamentul Cristianei.

Cristiana are doar 17 ani şi suferă de o boală rară, LALD (Lysosomal Acid Lipase Deficiency = Deficit de Lipază Acidă Lizozomală), afecţiune pe care poate să o învingă urmând un tratament costisitor, preţ pe care familia tinerei nu şi-l permite. Chiar dacă greutăţile fac parte din viaţa ei, Cristiana îşi doreşte să devină medic pentru a oferi o şansă la viaţă celor care au nevoie.

„Eu am mai trecut printr-o traumă în urmă cu opt ani, când am avut un accident de maşină. Atunci am fost în comă şi s-a considerat că voi avea şanse zero de supravieţuire. Totuşi, cu mult efort, am trecut şi peste problemele de atunci. În urmă cu câteva luni, când am făcut o nouă serie de analize/biopsie/endoscopie la ficat şi am fost informată iar că, dacă nu iau tratamentul, nu voi mai avea mult timp de trăit, am fost şocată. Sunt o persoană foarte optimistă şi sunt dispusă să lupt şi mai departe pentru viaţa mea. De cinci ani, umblu de la un doctor la altul, pentru problemele mele de ficat şi, abia în urmă cu câteva luni, am descoperit specialiştii care să îmi găsească boala”, spune Cristiana Groşan.

Cum poţi să o ajuţi pe Cristiana

Seminarul caritabil Colosseum Tournament îi va avea ca invitaţi pe Gabriel Georgescu, Remus Grădinaru şi celebrul luptător Sandu Lungu. În cadrul evenimentul vor fi organizate antrenamente, iar taxa de participare este de 150 de lei, urmând ca sumele obţinute să fie donate pentru a oferi o viaţă mai bună tinerei Cristiana. Deschiderea evenimentului va avea loc sâmbătă, 7 septembrie, cu începere de la ora 10.00 în Sala de Sport a Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” din Baia Mare.

„Suntem obişnuiţi să luptăm dar de cele mai multe ori primim lecţii de la oameni a căror luptă nu a fost aleasă de ei. Ei sunt adevăraţii câştigători şi noi trebuie să îi susţinem cu tot ce putem. Cristiana este o tânără care are nevoie de ajutorul nostru. În vârstă de doar 17 ani, aceasta a fost diagnosticată cu o boală rară. Tot ce îşi doreşte este să se facă bine, să treacă de toate barierele bolii şi să devină medic pentru a putea dărui o şansă la viaţă celor aflaţi în dificultate. Până atunci însă, Cristiana trebuie să urmeze un tratament costisitor, fapt care ne-a determinat să organizăm primul seminar caritabil”, au arătat organizatorii.

De asemenea, cei care doresc să o ajute pe Cristiana pot face donaţii în contul RO46BRDE250SV63926712500 deschis pe numele Groşan Mihaela, mama tinerei.

Citeşte şi

Reacţie după cazul pacienţilor ţinuţi în cuşti la un spital din Sighetu Marmaţiei: „Beneficiarii izolaţi în spaţiile de liniştire au grave probleme de comportament“

Românul care a muncit în străinătate şi a cumpărat o ambulanţă pe care a donat-o spitalului din localitatea natală

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite