Noi discuţii pentru salvarea satului tradiţional maramureşean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă întâlnire pe tema salvării caselor tradiţionale din Maramureş a avut loc ieri, la sediul Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), filiaia Nord-Vest, cu Grupul de Lucru pentru Salvarea Satului Maramureşean.

Stoparea de urgenţă a demolării caselor tradiţionale din Maramureş a fost una din principalele teme discutate, dar şi necesitatea instensificării controalelor de specialitate din mediul rural, instituţia cea mai potrivită pentru a acţiona în acest caz fiind Inspectoratul de Stat în Construcţii. Totodată, s-a ajuns la concluzia că definirea „patrimoniului” exclusiv cu referire la monumentele istorice în regulamentele locale de urbanism este o practică nedreaptă, fiind nevoie de un lobby la nivel central pentru redefinirea noţiunii de „patrimoniu” în Legea 50 şi în Legea 422.

De asemenea, s-a discutat şi despre identificarea unor modalităţi de sancţionare a tuturor celor responsabili, care permit sau ordonă distrugerea patrimoniului naţional şi local.

Ajutor financiar pentru refacerea acoperişurilor tradiţionale

Prefectul judeţului, Anton Rohian şi preşedintele OAR Nord-Vest, Ştefan Păscucz, au propus introducerea în legislaţie a unui ajutor financiar pentru proprietarii care refac acoperişurile caselor în forma tradiţională (acoperiş în patru ape, cu pantă mare şi învelitoare tradiţională) şi pentru cei care refac gardurile în aceea şi formă tradiţională maramureşeană (lemn, paie, nuiele). Urmează demararea unor discuţii cu toţi factorii responsabili din judeţul Maramureş pentru reorganizarea Facultăţii de Constructii din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare. „Anul acesta şcolar, 2014-2015, nu a fost constituit Anul I in cadrul Facultatii de Construcţii de la Centrul Universitar Nord din Baia Mare. Noi propunem reorganizarea acestei facultăţi, spre exemplu, într-o şcoală postliceală de meşteri dulgheri şi o şcoală masterală pentru specializarea în domeniul proiectării şi cercetării structurilor din lemn” a precizat Ştefan Păscucz.

Mai puteti citi:

Povestea unică a bandei de preoţi din Munţii Maramureşului. Securitatea comunistă relata umilită: „Se ascundeau într-o colibă foarte bine camuflată“

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite