Motivarea deciziei prin care un român a scăpat de carantină: Este imposibil de acceptat ca o măsură privativă de libertate să poată fi luată în lipsa unui act

Hotărârea a fost dispusă de Judecătoria Baia Mare şi este executorie

Un bărbat din Baia Mare, administrator al unei societăţi comerciale, plasat în carantină forţată după ce nu a respectat măsura izolării la domiciliu, a câştigat procesul cu instituţiile statului. Instanţa a motivat decizia prin care a dispus punerea bărbatului în libertate.

Longa Ioan are o societate comercială cu obiect în domeniul exploatării lemnului. În perioada stării de alertă s-a deplasat în Germania unde are relaţii de afaceri cu o companie din această ţară. La revenirea în România a fost plasat în izolare la domiciliu pentru 14 zile. Pentru că nu a respectat măsura izolării, autorităţile locale l-au plasat în carantină instituţionalizată forţată.

Bărbatul a contestat măsura printr-o cerere de ordonanţă preşedinţială depusă la Judecătoria Baia Mare, instanţă care i-a dat dreptate în 18 iunie 2020. Longa Ioan a dat în judecată DSP, ISU Maramureş, DSU şi IGSU, în calitate de coordonatori ai Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Maramureş, şi a solicitat instanţei să dispună eliberarea  şi ieşirea din carantina instituţionalizată de 14 zile, impusă la data de 13 iunie 2020. ”Dispune încetarea de îndată a măsurii carantinării instituţionalizate instituite împotriva reclamantului începând cu data de 13.06.2020 şi, în consecinţă, punerea acestuia în stare de libertate”, a menţionat instanţa de judecată în minuta postată pe site-ul instituţiei. În esenţă, magistratul a constatat că măsura carantinării nu a fost dispusă prin niciun act şi a constatat că reclamantul se încadra în una din excepţiile care prevăd că nu se impune izolarea la domiciliu. 

”Măsura carantinării instituţionalizate luată faţă de reclamant nu a fost dispusă în mod efectiv prin niciun înscris sau act, indiferent de denumirea acestuia şi indiferent de instituţia de la care ar fi emanat, în care să se prevadă temeiul de drept în baza căruia a fost luată măsura, momentul la care a fost luată măsura, termenul pentru care a fost luată măsura şi în mod obligatoriu  calea de atac pe care cel împotriva căruia a fost luată măsura o poate exercita  împotriva măsurii luate, oricum ar fi definită acea cale de atac: plângere, contestaţie, etc. (...) Este imposibil de acceptat ca o măsură restrictivă de drepturi şi privativă de libertate să poată fi luată împotriva unui cetăţean în lipsa unui act de procedură şi pe care act acesta să nu-l poată contesta în faţa instanţei, în condiţiile în care dispoziţiile art. 23 alin 1 din Constituţia României prevăd în mod expres: «(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile» , la alin. 13 al aceluiaşi articol arătându-se şi faptul că: «(13) Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală»”, scrie magistratul în motivarea ordonanţei preşedinţiale.

Instanţa mai susţine că lipsa unui act de procedură prin care s-a luat măsura supusă analizei cât şi lipsa unei căi de atac specifice puse la îndemâna reclamantului, face cu atât mai admisibilă cenzurarea acestei măsuri pe calea ordonanţei preşedinţiale. 

”În absenţa oricărui act prin care să se fi dispus luarea măsurii privative de libertate, apare ca fiind imposibil de calculat termenul de 14 zile pentru care această măsură se pretinde că a fost instituită, niciunul dintre înscrisurile depuse la dosar în probaţiune nu face dovada momentului la care reclamantul a fost plasat în carantină prin indicarea zilei şi a orei. În acest sens, reprezentantul Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Maramureş, MAI Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Maramureş, a depus la dosarul cauzei, doar două procese verbale de contravenţie ambele din data de 13.06.2020 prin care reclamantul a fost sancţionat contravenţional pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 65 lit. i) din Legea 55/2020 şi respectiv art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991, fără ca măsura carantinării instituţionalizate să fi fost dispusă în cuprinsul proceselor verbale ca o eventuală sancţiune complementară, măsura nefiind nici măcar amintită în cuprinsul acestora. Sub nicio formă nu se poate considera că, măsura privativă de libertate supusă analizei instanţei a fost dispusă prin intermediul proceselor verbale indicate mai sus, aşa cum a susţinut reprezentantul pârâtului, acesta susţinând în faţa instanţei că măsura carantinării instituţionalizate a fost luată în temeiul legii, respectiv a dispoziţiilor art. 5 alin 2 lit. d) din Legea 55/2020”, se precizează în motivare.

Judecătorul precizează, în continuare, că ”apare imposibil de acceptat ca, chiar şi în măsura în care există un act normativ care să prevadă o anumită sancţiune sau măsură, în anumite condiţii, pentru luarea respectivei măsuri, sau pentru aplicarea unei sancţiuni, să nu fie emis un act de procedură prin care aceasta să fie dispusă, în lipsa oricărui  astfel de act prin care să se fi dispus luarea măsurii şi durata ei, în care să fie indicat implicit momentul depunerii reclamantului în carantină, în cazul de faţă, este imposibil de făcut dovada faptului că acesta se află într-o astfel de stare, aspect de altfel, necontestat de către niciunul dintre pârâţi”. În susţinerea argumentelor prin care a admis cererea reclamantului, instanţa a reţinut şi dispoziţiile art. 21 alin 1-3  din Constituţia României, potrivit cărora: ”(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime; (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept; (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil”.

Judecătoria Baia Mare a constatat că reclamantului îi sunt aplicabile excepţiile prevăzute în Anexa 2 din HG 394/2020. Acesta a făcut dovada faptului că societatea comercială al cărei angajat şi administrator este are contract încheiat cu o companie cu sediul în Germania.

”Reclamantul s-a deplasat în Germania pentru desfăşurarea acestei activităţi comerciale, astfel încât, în aceste condiţii, măsura carantinării apare ca fiind luată cu încălcarea dispoziţiilor legale precizate, considerente pentru care instanţa va admite cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale, dispunând încetarea de îndată a măsurii carantinării instituţionalizate luată împotriva reclamantului şi în consecinţă punerea acestuia în stare de libertate, conform dispozitivului. În acest context este nejustificată inclusiv măsura izolării luată împotriva reclamantului iniţial, prin raportare la aceleaşi dispoziţii legale şi eventual a cărei încălcare a condus la luarea măsurii carantinării, instanţa având în vedere la adoptarea soluţiei şi faptul că în toate documentele emise în privinţa reclamantului pârâţii au indicat un alt CNP şi nu cel al reclamantului, aspecte care pot să conducă la concluzia conform căreia aceştia nu au avut în vedere persoana reclamantului la momentul emiterii acelor documente”, a concluzionat magistratul de la Judecătoria Baia Mare. Cererea de ordonanţă preşedinţială a fost executorie, astfel că acesta a fost ”eliberat” din carantină în 18 iunie, după cinci zile de la impunerea acestei măsuri.