Moara de mână dintr-o singură bucată de lemn, veche de peste 100 de ani. Lemnul din care e făcută are peste 300 de ani

Moara de mână dintr-o singură bucată de lemn, veche de peste 100 de ani.
Lemnul din care e făcută are peste 300 de ani

Moara de mână era utilizată pentru a face făină pentru animale    Foto: Angela Sabău

Lemul a făcut parte dintotdeauna din viaţa ţăranului român. Primele instalaţii pe care le-a utilizat omul au fost făcute din lemn, la fel ca şi majoritatea obiectelor pe care le folosea, de la veselă, până la casele în care locuiau. Totuşi, omul a trăit în armonie cu natura, până la industrializarea puternică din secolul XX.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cele mai vechi îndeletniciri ale omului au avut legătură cu lemnul. Primele instalaţii utilzate de om au fost realizate din lemn, iar unele dintre ele mai pot fi văzute acum doar în muzee. Moara ”de mână” este una din cele mai interesante piese pe care le deţine Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare. Jeaneta Ciocan, şefa acestei secţii a Muzeului, explică de ce: ”Important este copacul din care a fost făcută, pentru că avem o jumătate de copac, dar având în vedere că a rămas numai partea cea mai tare a lemnului, cum spun meşterii – inima lemnului – înseamnă că a fost un copac foarte mare. Deci el mai avea 20 de centimetri de o parte şi de alta, iar după calcule, a fost un copac cu un diametru între 4 şi 5 metri, ceea ce înseamnă o vârstă de aproximativ 300 de ani”, eplică Janeta Ciocan despre intalaţia din secolul XIX. Ea mai arată că aceasta era folosită în gospodărie şi nu era destinată obţinerii celei mai fine făini. ”Se folosea pentru măcinarea manuală şi se obţinea o făină mai dură, care era folosită pentru animalele din ogradă. De obicei, pentru făina pe care o consumau, se foloseau morile de apă”, mai explică ea. Moara de mână este contruită din lemn şi are un disc din piatră, care este acţionat manual, iar printr-un orificiu iese făina, care este apoi colectată într-un vas. Alături, un alt vas, tot din lemn, foloseşte la păstrarea grăunţelor la îndemână pentru a fi măcinate. Moara de mână a fost adusă din localitatea Stremţ, din zona Codrului, însă nu se ştie cu exactitate familia căreia i-a aparţinut.

Bâtele pentru ciobani, ”arme” pe care sunt ”scrise poveşti”

Alte obiecte care aduc în atenţie lemnul şi importanţa lui în viaţa ţăranului sunt bâtele pentru ciobani. Dincolo de faptul că sunt vechi, acestea mai au şi un ”rol de reprezentare”, după cum mai explică şefa Muzeului de Etnografie şi Artă Populară. ”Erau lucrate de ei, nu erau făcute într-un loc anume. Le făceau ei, în tmp ce erau cu turma”, explică ea. Una dintre cele două bâe pe carele prezintă nu are dată (dar se crede că este de la începutul secolului trecut), însă cealaltă este datată, de la 1827. Pe prima se poate vedea şi o poveste scrisă în imagini. ”Bâtele ciobăneşti erau de două feluri, cele care erau folosite toată ziua de ciobani, erau simple şi mai groase, cu o măcuiulie zdravănă la un capăt, cu care se mai apărau de animale. Erau folosite şi ca armă, împotriva sălbăticiunilor. Aici avem o poveste interesantă. Un personaj deasupra căruia şarpele se apleacă. Cu siguranţă a fost o întâmplare reală povestită de ţăran, pe bâtă. Bătăia cu şarpele, care a atacat pe unul din ei. Şi avem un alt personaj care vine în mână o bâtă ciobănească şi încearcă să lovească şarpele, iar pe cealaltă parte apare personajul care ţine coasa”, mai detaliază ea.

Pe bâta de la 1827 este prezent şi nodul dacic, simbol maramureşean prezent ca ornament la multe alte obiecte din lemn. ”Aceste bâte erau de reprezentare, erau bâtele pe care le purtau cu ei de Sfântu Gheorghe pentru că atunci se făcea măsurişul. În perioada comunismului, măsurişul a fost mutat şi se face în diferite date, dar mai demult se făcea numai de Sfântu Gheorghe, care era şi ocrotitorul agricultorilor şi păstorilor, mai explică muzeograful.

Un alt obiect care arată că omul a fost mereu atent cu natura este un ciur pentru grâu. Nu este o sită oarecare, ci un ciur că găuri mai mari decât o sită obişnuită. ”Boabele care rămâneau în ciur erau folosite la semănat, iar celelalte, care treceau prin ciur, deci erau boabe mai mici, erau duse la măcinat. Cele mai mari erau considerate boabe sănătoase, crescute bine şi, deci, bune de sămânţă, se aştepta să dea o recoltă mai bogată”, mai explică Janeta Ciocan.

Alte obiecte vechi din lemn pot fi găsite la Muzeul de Etnografie ş Artă Populară, precum şi costume populare, dar şi multe poveşti interesante despre viaţa şi condiţiile din trecut.

 
Mai puteţi citi:

Bâta ciobănească, decorată cu o poveste scisă în imagini     Foto: Angela Sabău

Imagini din aceeasi galerie
  • Bâta ciobănească, decorată cu o poveste scisă în imagini     Foto: Angela Sabău
  • Bâta datează de la începutul secolului trecut    Foto: Angela Sabău
  • Ciurul pentru alegerea grâului de sămânță     Foto: Angela Sabău
  • Moara de mână    Foto: Angela Sabău
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările