Memorialul victimelor comunismului, într-o fostă închisoare părăsită: Închisoarea Sighet, locul unde moartea a vizitat fiecare celulă
0
A fost o perioadă în care a fi om politic echivala cu o condamnare aproape sigură la moarte. Nu există român care să nu fi auzit de atrocităţile care au avut loc la Închisoarea din Sighetu Marmaţiei, loc unde şi-au găsit sfârşitul numeroşi oameni politici de marcă ai naţiunii române.
Închisoarea de la Sighetu Marmaţiei a fost construită în anul 1897 de către autorităţile austro-ungare, cu ocazia aniversării "primului mileniu maghiar". După 1918 a funcţionat ca închisoare de drept comun, pentru ca mai apoi după 1945 prin Sighet să se facă repatrierea foştilor prizonieri şi foştilor deportaţi din U.R.S.S. În august 1948 a devenit loc de detenţie pentru un grup de studenţi, elevi şi ţărani maramureşeni, dintre care o parte trăiesc şi azi la Sighet.
În zilele de 5-6 mai 1950 au fost aduşi la penitenciarul Sighet peste o sută de demnitari din întreaga ţară. Aici intră foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni, majoritatea dintre ei trecuţi de vârsta de 60 de ani. În octombrie-noiembrie 1950 au fost transportaţi la Sighet şi 45-50 de episcopi şi preoţi greco-catolici şi romano-catolici. Penitenciarul era cunoscut sub numele de "colonia Dunărea ".
Din informaţiile furnizate de către cei de la memorialsighet.ro, deţinuţii erau ţinuţi în condiţii insalubre, hrăniţi mizerabil, opriţi de a se întinde ziua pe paturile din celulele fără încălzire, nu aveau voie să privească pe fereastră. Cei ce nu se supuneau erau pedepsiţi să stea la "neagra" şi "sura", celule de tip carceră, fără lumină. La geamuri au fost puse obloane, astfel că deţinuţii nu puteau vedea decât cerul. Umilinţa şi batjocura făceau parte din programul de exterminare. Nu erau întocmite acte de deces, astfel că familiile celor decedaţi nu aveau să afle decât mai târziu despre moartea celor dragi.
Nuţu Roşca, în cartea "Anii 1954-1960 Fluxurile şi refluxurile stalinismului" apărută la Fundaţia Academia Civică în 2000 vorbeşte despre victimele anului 1954 de la Sighet.
"Primul mort din acest an a fost Ion Pelivan. Ei face parte dintre eroii care au înfăptuit unirea Basarabiei cu România. Datorită regimului alimentar de la închisoare s-a sfârşit în chinuri în ziua de 25 ianuarie 1954...Al doilea mort a fost Dumitru Burilleanu, jurist cu doctoratul ţinut la Paris, guvernator al Băncii Naţionale Române, deputat pentru judeţul Mehedinţi în şase legislaturi. În închisoare s-a îmbolnăvit de cancer la stomac, nu i s-a acordat niciun tratament medical. A murit în data de 25 mai 1954."
În 1998 Consiliul Europei aşază Memorialul de la Sighet alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia. În 1977 închisoarea a fost dezafectată. A fost transformată în fabrică de mături, depozit de sare şi, în cele din urmă, o ruină părăsită.
Asta până în anul 1993 când Fundaţia Academică Civică a preluat aceste ruine şi de aici s-a pornit ideea conturării unui Muzeu. Lucrările au durat până în anul 2000, fiecare celulă a devenit o sală de muzeu. Este de departe cel mai vizitat muzeu din această parte a ţării. Pentru cei care nu ştiu, la Sighet şi-au găsit sfârşitul oameni importanţi precum Iuliu Maniu sau Gheorghe Brătianu. Tot la Sighet a fost închis şi Corneliu Coposu, dar şi soţia acestuia.
Reprezentanţii Fundaţiei Academia Civică au arătat, pentru Adevărul, că între 6 – 10 aprilie va fi program special pentru « Şcoala Altfel », iar la 21 mai, de Înălţare va fi « Ziua Memoriei – Ziua Porţilor Deschise.
Citeste si: VIDEO Misterul supradotării prin accident sau când o traumă te face „geniu“
Se încarcă comentariile...
